Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat, la sfârșitul săptămânii trecute, că a fost aprobat numărul de locuri pentru sesiunea de admitere 2019 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, precum și pentru Școlile de Agenți și Subofițeri ale MAI la care admiterea se va susține în ianuarie 2020. Totodată, au fost anunțate etapele de înscriere și datele până la care viitorii candidați trebuie să depună la structurile de recrutare din țară, cererile de înscriere la unitățile menționate, dar și la celelalte unități de învățământ cum ar fi cele ale SRI.
La Academia de Poliție sunt disponibile 770 de locuri pentru cele șase facultăți, iar la Școlile de Agenți și Subofițeri ale MAI numărul total alocat este de 1.737 de locuri.
Cererile-tip de înscriere (formulare existente pe pagina oficială a MAI) se depun de candidați la unitățile de recrutare, astfel: până în data de 24 mai 2019 – pentru concursurile de admitere organizate în sesiunea iulie – august 2019 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” și la instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru MAI (din structura MApN și SRI); până în 15 noiembrie 2019 – pentru concursurile de admitere organizate în sesiunea ianuarie 2020 la școlile postliceale ale MAI. Unitățile cu sarcini de recrutare a candidaților (structurile de resurse umane județene – IPJ Sălaj, în cazul județului nostru – sau ale inspectoratelor generale, după caz) trimit dosarele de recrutare pe instituții de învățământ/ facultăți/ forme de desfășurare a învățământului, însoțite de tabelele cuprinzând datele candidaților, până la data de 28 iunie 2019, la următoarele instituții:
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – Serviciul Management Resurse Umane; dosarele sunt separate pe facultăți, distinct pentru formele de învățământ cu frecvență, respectiv cu frecvență redusă; DGMRU, prin structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor generale și prin Direcția Medicală a MAI, pentru instituțiile de învățământ ale Ministerului Apărării Naționale și pentru Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” din cadrul SRI. Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” organizează și desfășoară concursul de admitere în perioada 22 iulie – 13 august 2019. Cei care doresc să primească mai multe informații ori să depună cererile de înscriere sunt așteptați la sediul IPJ Sălaj, Serviciul Resurse Umane, începând din această săptămână, până în 24 mai inclusiv.