Rata de promovare înregistrată în județul Sălaj la sesiunea august-septembrie a Examenului Naţional de Bacalaureat 2020 este de 28,70 la sută. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, din totalul candidaților promovați (130), 89 candidaţi fac parte din promoţia curentă, iar 41 de candidaţi provin din promoţiile anterioare. Rata de succes pentru promoția 2019 – 2020 este de 28,71 la sută, iar în cazul promoțiilor anterioare, procentul candidaților promovați este de 28,67 la sută. La probele scrise s-au prezentat 453 candidați dintre cei 544 înscrişi și nu au fost candidați eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi. Rezultatele, înainte de contestaţii, au fost afișate în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro șilLa fel ca în prima sesiune, acestea au fost publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD). Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (3-4 septembrie),vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.