Cadrele didactice sunt hotarate sa duca la bun sfarsit protestele anuntate incepand cu luna octombrie.
Nemultumiti de prevederile legii unice de salarizare, sindicalistii din educatie au decis ca in data de 5 octombrie sa declanseze o greva generala de o zi. Peste 3.600 de salariati din sistemul de invatamant din judetul Salaj si-au dat acordul de a desfasura in 5 octombrie o greva generala de o zi. Astfel, va fi intrerupta activitatea in toate unitatile de invatamant salajene, elevii fiind anuntati din timp ca nu se vor tine cursuri, ne-a comunicat, vineri, Eusebiu Lehene, presedintele Ligii Sindicatelor din Invatamant (LSI) Salaj. Tot el a precizat si faptul ca reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant vor incerca, in urmatoarea perioada, initierea unui proiect de lege privind salarizarea in invatamant, care va fi inaintat Parlamentului impreuna cu cele 1.000 de semnaturi necesare pentru a fi supus dezbaterii. Guvernul si-a asumat un proiect de lege al salarizarii unice care situeaza profesorii la finele grilei, insa nu si-a asumat protocolul incheiat in preajma desfasurarii examenului de capacitate, de majorare a salariilor cadrelor didactice. Am crezut in cuvantul presedintelui tarii si a prim-ministrului, care nu au luat niciun fel de masuri stabilite in acord. Astfel ca, daca protestele noastre nu vor fi luate in seama, in data de 16 noiembrie, vom declansa o alta greva, de aceasta data, pe termen nelimitat, a incheiat liderul FSLI Salaj. Prin noua grila de salarizare, un debutant ar trebui sa aiba de la anul un salariu brut, fara sporuri, de doar 846 de lei, in contextul in care in luna iunie se vorbea, pe aceeasi lege, de un salariu brut de peste 1.000 de lei.