Elevii zălăuani au intrat în Laboratorul Verde al Reciclării

 

Laboratorul Verde al Reciclării a ajuns, în aceste zile, la Școala Gimnazială „Corneliu Coposu” din Zalău, peste 80 de elevi de clasa a III-a având parte, astfel, de o experiență didactică interactivă ce i-a inițiat în privinţa reciclării deșeurilor de ambalaje. Zalău este al optsprezecelea oraș, dintr-un total de 25, în care ajunge caravana proiectulu, Laboratorul Verde al Reciclării fiind un autocar modificat și adaptat pentru mințile curioase și inventive ale copiilor. “Cunoscând preocupările celor mici, Eco-Rom Ambalaje le propune acestora o experiență multimedia completă, stimulându-le interesul față de procesul de colectare selectivă printr-un joc de echipă pe tablete PC, prin vizionarea unei animații pe tema colectării selective și a unui spot didactic în ceea ce privește reciclarea de ambalaje”, se arată într-un comunicat de presă remis luni de echipa de proiect..

 Proiectul educațional Laboratorul Verde al Reciclării este realizat și finanțat integral de Eco-Rom Ambalaje și dezvoltat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului și cu Ministerul Mediului și Pădurilor, reprezentând o premieră în România, în ceea ce privește proiectele educaționale. Programul este adresat copiilor din clasele a III-a, părinților și cadrelor didactice, reprezentând o noutate atât din punct de vedere al conținutului informațional, cât și al formatului revoluționar pe care îl propune: educația experiențială.

 Implicarea cadrelor didactice și a părinților este o componentă esențială a acestui proiect, întrucât aceștia au un rol deosebit de important în educarea și responsabilizarea celor mici. Organizatorii încurajează mentorii copiilor să exerseze colectarea selectivă atât la școală, cât și acasă, ca un prim pas pentru protejarea mediului.

 În primul semestru al anului școlar 2012-2013, Laboratorul Verde al Reciclării va fi accesibil copiilor din 25 de orașe din țară: București, Pitești, Târgoviște, Ploiești, Slobozia, Constanța, Tulcea, Focșani, Iași, Roman, Bacău, Sfântu Gheorghe, Brașov, Târgu Mureș, Mediaș, Sibiu, Cluj Napoca, Zalău, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Deva, Târgu Jiu, Craiova, Alexandria, implicând peste 5000 de elevi din 52 de școli primare.

 

 

Leave a Comment