Domnule ministru, nu puneți ”cătușe” pe gândirea liberă din școli!

Aflat pe patul de moarte, ILIE MOROMETE îi spune medicului: ”Domnule, eu totdeauna am dus o viață independentă”. Deci, un om liber. Așa gândea un țăran din Bărăgan în secolul trecut. Pentru el, a exista, a trăi cu adevărat, însemna a fi un om liber.
La revoluția din 1989, sloganul – refren a fost cuvântul ”LIBERTATE!”. Într-adevăr, ce poate fi mai de preț decât să fii un om liber să gândești, să poți opta pentru ceea ce dorești pe plan profesional, social, personal, politic etc.. A fi liber înseamnă, totodată, a fi un om independent, unul neatârnat de nimic și de nimeni, decât de propria personalitate, deci de modul în care îți concepi existența terestră, pentru ca ea să nu fie doar o umbră trecătoare, o adiere de vânt. Nu întâmplător, un cărturar definea ființa umană drept ”O TRESTIE GÂNDITOARE”.
Domnul Liviu Pop, ministrul Educației, tocmai la acest drept fundamental ce ține de însuși statutul uman, libertatea de a gândi, vrea să ni-l cenzureze, să-l pună la colț, să-l dirijeze și să ne readucă la gândirea unică, la gândirea încolonată. Cum? A transmis în școli o dispoziție ca oamenii de la catedră să nu mai folosească manualele auxiliare până când ministerul nu va da aviz favorabil acelor auxiliare pe care o comisie specială va considera că sunt benefice în procesul de învățământ.
Ce sunt manualele auxiliare? Într-un articol despre școală, un reputat critic literar le numea ”CÂRJELE MANUALELOR”. Subscriu opiniei, dar îmi permit, ca dascăl de citire, ce iau leafa din învățământ începând cu anul 1969, să spun că ele sunt azi ADEVĂRATELE MANUALE ȘCOLARE.
Înainte de a pleda pentru cenzurarea auxiliarelor, domnul ministru al Educației ar trebui ca împreună cu cei care îl încurcă în loc să-l consilieze corect și pertinent să răspundă la o întrebare: de ce piața de carte românească este de-a dreptul invadată, mai ales la început de an școlar, de aceste auxiliare?
Răspunsul e simplu și fără echivoc: pentru că manualele școlare în vigoare, deși alternative, nu sunt ceea ce ar trebui să fie: O CARTE DIDACTICĂ, adică una care să ajute să înveți. De ce? Motivele sunt numeroase. Mă voi referi doar la un singur aspect – nesincronizarea manualelor actuale cu cerințele statuate de minister pentru examen. Considerațiile mele vizează doar manualele de liceu.
În schimb, pragmatici, sincroni cu mersul vremii, cu cerințele de azi ale examenelor, autorii blamatelor ”cârje” concep și realizează în tiraje exorbitante cărți în care dau răspuns/soluție la ceea ce li se cere absolvenților la Examenul de Bacalaureat. Ele au mult mai multă factură didactică decât așa – zisele manuale în vigoare. Este adevărat că auxiliarele au cu precădere valoare informativă, în dauna celei formativ – educativă. Un alt atu la auxiliarelor este că sunt scrise într-un stil mai puțin academic, unul mai accesibil pentru majoritatea elevilor.
Că recunoaștem sau nu, toți cei implicați în activitatea didactică le folosim!
Când interzici elevilor o carte auxiliară? Atunci când ea nu-i în concordanță cu programa școlară sau când ea promovează idei/concepții pseudoștiințifice sau paralele cu adevărul susținut de specialiștii în domeniu.
Se abat auxiliarele de la aceste imperios necesare cerințe? Nicidecum. Autorii lor sunt, cred eu, prea ”CUMINȚI”. De ce? Ei nu aduc interpretări inedite, nici chiar noutăți de ultimă oră în domeniu. Aceștia se bazează pe cele știute și acceptate de toată lumea, tocmai pentru a nu-și aprinde singuri ”paie în cap”. Atunci, de ce mai trebuie un ”filtru” ministerial pentru ele? Este bine să știm ce carte difuzăm în școli. Aceasta intră în atribuțiile profesorilor de specialitate din fiecare instituție. De ce-i necesară o comisie ministerială? Profesorii nu sunt specialiști în domeniu? Ei nu sunt capabili să discearnă ce-i util și ce nu pentru elevi? Ne trebuie, iarăși, indicații, directive, ordine de la centru cum să gândim, cum să acționăm, ce trebuie și ce nu să facem ?
Înainte de 1989, partidul cenzura totul din teama de a nu fi publicate lucrări antisistem. Acum, de ce, de cine ne temem? De ce o nouă formă a cenzurii? De ce profesorul este marginalizat? El trebuie să aleagă (are aceleași studii cu distinșii membri ai comisiei ministeriale!) ce carte recomandă elevului să citească sau să folosească pentru a înțelege mai bine sau a ști mai mult la un subiect/problemă/temă etc. Acum ne temem, cred eu, de neputința noastră spirituală, de neputința de a merge pe picioare proprii.
Precum mulți dintre predecesorii săi ( nu puțini la număr), nici domnul ministru Liviu Pop nu are încredere în oamenii de la catedră. Dovezi? Pe lângă cele scrise până aici, mai adaug două aspecte concrete și convingătoare – de ce lucrările la examene sunt corectate în ”deplasare”, în alte județe? De ce atunci când profesorii corectează sunt păziți, precum pușcăriașii, de un polițist?
O lecție trebuie să fie deschisă spre lumea de azi și de mâine. Aceasta presupune inserția în conținutul predat a noutăților de specialitate. De unde le luăm? Sursele sunt azi foarte diverse. Eu le prefer pe cele din noile apariții editoriale semnate de autori validați în domeniu.
Ce facem cu aceste noutăți dacă nu avem voie să gândim liber asupra problemelor din programa școlară, ci doar în concordanță cu noutățile din expiratele manuale sau din auxiliarele brevetate de comisia ministerială? Din nefericire, prin felul în care este gândită predarea literaturii române în școală, interesul elevilor pentru acest obiect de învățământ/ față de această artă a cuvântului a scăzut simțitor în ultimii ani. Cauzele sunt multiple. Aș menționa doar două dintre ele: DEZUMANIZAREA OREI DE LITERATURĂ și șablonizarea interpretării capodoperelor literaturii noastre. Le decriptăm și azi precum am făcut-o și în urmă cu decenii. Nici nu bănuim cât le diminuăm din valoare prin aceasta. Pentru a ieși din șablon, îți trebuie inițiativă, curaj. Cum să mai ai curaj când un inspector județean a fost luat la rost că la olimpiada județeană și-a permis să formuleze un subiect inedit despre Ilie Moromete?
Vom ”revitaliza” capodoperele epicii noastre dacă le vom interpreta și din alt punct de vedere. Spre exemplu, – Baltagul – o Odisee românească?; Pe Ilie Moromete să-l privim pornind de la întrebarea – este el prototipul omului ce și-a pierdut liniștea? De ce să vedem și azi în Ion doar țăranul obsedat de pământ? De ce să nu pornim de la înțelegerea acestei capodopere rebrensciene de la aserțiunea lui N. Balotă: ”Ion este romanul condiției umane degradate și umilite care se răzvrătește”.
Când voi întâlni în auxiliare astfel de viziuni înnoitoare, le voi recomanda elevilor să le cumpere. Nu voi aștepta avizul comisiei ministeriale, până el va veni, elevii termină liceul. Noul trebuie promovat cât este încă nou și nu când avem ”unda verde” de sus, de la București. Soarele mai răsare și pe la noi, prin provincie. Trăim în provincie dar nu suntem provinciali. Domnule ministru, pentru a ne ajuta să nu fim provinciali, faceți atâta bine pentru școala românescă să ne lăsați să gândim liber. Nu încercați să ne duceți de mână. Am crescut mari. Știm să mergem singuri.

P.S.: – Nu am avut și nu am nicio legătură cu vreo editură sub auspiciile căreia apar auxiliare.
– Nu am niciun prieten/cunoscut în rândul autorilor de auxiliare, deci nu sunt ”purtătorul lor de cuvânt”
– Nu sunt membru al niciunui partid politic

Octavian Guțu, dascăl de citire din Șimleu Silvaniei