Unităţile de învăţământ din judeţ au la dispoziţie câteva zile să constituie alte Consilii de Administraţie, cu o nouă componenţă şi cu mai multă putere decizională. Noua metodologie a fost elaborată de Ministerul Educaţiei şi a intrat în vigoare de la începutul acestui an şcolar. Potrivit acesteia, Consiliile de Administraţie vor fi formate în majoritate de părinţi şi reprezentanţi ai administraţiei locale, acestea putând să propună demiterea directorului unităţii şcolare. De asemenea, conform noilor reglementări, deciziile luate în cadrul şedinţelor trebuie făcute publice, iar reprezentanţilor sindicatelor să le fie predate copiile după procesele verbale.
După cum a explicat Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Sălaj, Consiliile de Administraţie trebuiau să funcţioneze după o nouă metodologie încă din octombrie 2011, însă doar acum a fost finalizată, intrând în vigoare de la începutul acestui an şcolar. „În unităţile în care Consiliile funcţionează după vechea metodologie va fi nevoie constituirea acestora după noile reglementări. Sindicatul are în fiecare astfel de consiliu câte un membru şi doar în cazul în care acesta nu participă la şedinţă se va înmâna, ulterior, o copie după procesul verbal. Iar în ceea ce priveşte demiterea directorului unităţii de învăţământ, conform ultimelor reglementări, se va putea doar propune de către Consiliul de Administraţie, decizia finală urmând să aparţină tot Inspectoratului Şcolar Judeţean”, a opinat liderul sindical.
Rolul Inspectoratului nu va fi exclus
Aceeaşi părere este împărtăşită şi de către directorul Colegiului Naţional „Silvania”, Vasile Bulgărean, în opinia căruia rolul Inspectoratului nu va fi exclus. „Deocamdată directorii unităţilor de învăţământ au fost numiţi de către Inspectoratul Şcolar. Probabil că după organizarea concursurilor pentru aceste funcţii vor avea un cuvânt de spus şi Consiliile de Administraţie. Oricum nu acestea vor organiza concursurile, însă, cel mai probabil, vor alege comisia. Într-adevăr ponderea membrilor Consiliului va fi a celor din exterior. De pildă, noi am propus nouă membri să aibă în componenţă, respectiv patru profesori, doi părinţi, doi reprezentanţi ai Consiliului Local şi unul al primarului. Până în prezent aveam 11 membri, însă conform noii metodologii a fost scos, iar 13 membri, am considerat că sunt prea mulţi”, a explicat directorul CNS Zalău.
Vasile Bulgărean a mai adăugat că structura acestor foruri decizionale nu este aceeaşi la fiecare unitate de învăţământ. „Depinde de fiecare unitate şcolară, de structura sau profilul şcolii”, a mai completat acesta.
De asemenea, conform noilor reguli, membrii Consiliului de Administraţie vor fi aleşi prin vot secret. În plus, directorul adjunct sau consilierul local pot face parte din acest for numai dacă primesc votul consiliului profesoral.
Nu mai şterge comentariile. Am spus că şi pe vremea comuniştilor era Comitetul Oamenilor Muncii (COM-uri), care putea destitui directori. În practică însă, partidul era cel care numea directorii. Aşa va fi şi cu aceste CA-uri!