În perioada 16-17 ianuarie, Liceul din Jibou a fost gazda unei reuniuni internaționale care a însemnat și debutul unui nou proiect aprobat și co-finanțat de către U.E. prin programul Erasmus+, intitulat “Outdoor Learning-Real Learning”.
Pentru două zile, cei 12 profesori din țările partenere în cadrul proiectului (Spania, Portugalia, Grecia, Italia și România) au avut posibilitatea de a se cunoaște și de a planifica obiectivele și activitățile care trebuie desfășurate în acest proiect. După primirea făcută de către directorul liceului, prof. Daniel Mureșan, oaspeții au avut parte de un scurt program artistic, primind și câteva cadouri din partea copiilor.
În continuare, coordonatorul proiectului, prof. Melinda Nagy, a invitat partenerii să prezinte situațiile școlare specifice sistemului propriu de învățământ și să vorbească despre experiențele din trecut legate de tematica proiectului. Acest proiect, care durează doi ani, are ca scop final crearea unui ghid multidisciplinar privind activitățile de învățare în aer liber. Lunar, fiecare partener va trebui să facă câte o activitate educațională, urmând astfel a fi desfășurate cinci activități de învățare în aer liber, câte una pentru fiecare țară a parteneriatului, dezvoltat pe șase domenii tematice (geografie, istorie, artă, limbă și literatură, știință, matematică). În final, vor rezulta treizeci de activități educaționale.
Pe parcursul celor două zile dedicate întâlnirii, partenerili au discutat și organizat mobilitățile viitoare, au vizitat Grădina Botanică din Jibou și Muzeul Județean de Istorie și Artă din Zalău. Următoarea întâlnire se va desfășura în perioada 29 aprilie – 05 mai în Funchal, pe insula Madeira din Portugalia. La această reuniune, șase studenți și doi profesori din fiecare țară implicată, se vor întâlni pentru a duce mai departe ceea ce este planificat în proiect și de a prezenta activitățile organizate în acest interval, într-un climat care caracterizează spiritul programului Erasmus.
Echipa de proiect