Expoziţii de fotografii, postere, desene dedicate spaţiului sau machete ale sistemului solar realizate de elevi şi preşcolari din 16 unităţi de învăţământ din municipiu au putut fi admirate joi după-amiază, începând cu ora 16, pe platoul din faţa Prefecturii Sălaj.
Acţiunea, intitulată „Cu mic, cu mare…prin Univers!”, face parte din proiectul „Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic”, derulat în perioada 4-10 octombrie. Printre coordonatorii proiectului menţionat se numără: Maria Pop, inspector şcolar general adjunct, Corina Forţ, director Casa Corpului Didactic Sălaj, Valentina Souca, inspector şcolar şi Florentina Ciunt, profesor în cadrul Şcolii Gimnaziale „Simion Bărnuţiu” Zalău.
Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este o sărbătoare internaţională a spaţiului, şi mai ales a contribuţiilor pe care spaţiul le aduce în îmbunătăţirea vieţii pe Terra. „Acţiunea noastră este înscrisă pe site-ul internaţional al acestui eveniment www.worldspaceweek.org., coordonarea naţională fiind realizată de către Agenţia Spaţială Română”, au menţionat coordonatorii proiectului.
Această săptămână este dedicată ştiinţei şi tehnologiei şi a fost decretată de către Adunarea Generală ONU în anul 1999. Alegerea perioadei 4-10 octombrie nu este întâmplătoare: în 4 octombrie 1956 a început aventura umană a cuceririi spaţiului cosmic odată cu lansarea primului satelit artificial al Pământului-Sputnik 1. De asemenea, în 10 octombrie 1967 a fost semnat tratatul asupra principiilor care guvernează activităţile statelor în exploatarea paşnică a spaţiului cosmic.