Conştientizarea

Şcoala gimnazială “Mihai Eminescu” a fost selectată să participe la concursul naţional „Ecoprovocarea”. Pentru a câştiga premiul cel mare, trebuie să adunăm multe puncte timp de un an, iar acest fapt nu va fi deloc uşor, deoarece avem adversari de temut – Şcoala “Simion Bărnuţiu” Zalău. Pentru a realiza acest lucru, ecoamba-sadorii şi doamnele pro-fesoare, am hotărât să colectăm deşeuri. Primul punct pe ,,ordinea de zi’’ ales de elevii şcolii şi de profesori a fost hârtia! Am hotărât ca săptămânal să coordonăm şi să evaluăm cantităţile de hârtie şi carton colectate de fiecare clasă din şcoală. Tocmai de aceea a fost organizată în şcoală o campanie de conştientizare în data de 6 noiembrie. În cadrul campaniei, mai mulţi ecoambasadori au ,,colindat’’ din clasă în clasă şi le-au expus elevilor motivele pentru care trebuie să reciclăm hârtia! Câteva dintre multele motive sunt:
1. Pentru fiecare tonă de hârtie reciclată economisim: cel puţin 30 de mii de litri de apă şi 3 mii – 4 mii de KW (destul cât să ajungă unei locuinţe de 3 camere pentru un an);
2. Producerea de hârtie reciclată necesită cu 28% până la 70% mai puţină energie decât producerea de hârtie nereciclată. Acest lucru se întâmplă pentru că cea mai mare parte din energie este folosită la transformarea lemnului în hârtie;
3. Industria hârtiei este una dintre cele mai poluatoare ramuri: reziduurile organice prezente în apele evacuate de fabricile de hârtie poluează cursurile râurilor. Reciclând hârtia, poluarea aerului şi a apei scade cu 95%;
4. Hârtia este biodegradabilă, ceea ce înseamnă că atunci când putrezeşte produce metan, gaz cu efect de seră (de 20 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon), responsabil pentru încălzirea globală. Cu fiecare tonă de hârtie reciclată scade cantitatea de gaze cu efect de seră;
5. Dacă reciclăm o tonă de hârtie, salvăm 17 copaci sau economisim 5 metri cubi dintr-o groapă de gunoi. Din ziare se obţine tot hârtie de ziare, cartoane de ouă, cutii şi materiale de împachetat, iar cea folosită la birou poate fi transformată tot în hârtie de birou, în şerveţele şi în hârtie igienică.
Acţiunea noastră a fost primită cu mare entuziasm de toţi colegii, aceştia fiind încântaţi că vor putea şi ei contribui la protejarea mediului înconjurător.
Hârtia e preţioasă, nu o irosi! Stop defrişării!
Don’t worry, be ECO!

Antonia Petruţa Grec
Ecoambasador – Clasa a – V G, Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Zalău

2 Thoughts to “Conştientizarea”

  1. Anonim

    pfui, fata lu grec de la curtea de conturi si a auricai de la mediu stie sa scrie mai ceva ca un absolvent de facultate. ioi, ioi, ce sa mai zicem de matematica si calcule. oare cat a costat articolul asta? scris si publicat la ziar?

  2. Anonim

    Nimic,nu se stie,Mai trebe s-alt data.

Leave a Comment