Agitaţie şi furie în sistemul de învăţământ, inclusiv în rândul profesorilor din judeţ. Motivul? Au fost înştiinţaţi că, începând din 1 ianuarie, vor fi trecuţi în concediu de odihnă pe întreaga perioadă a vacanţelor. Miza, pe cât de bizară, pe atât de reală: Guvernul trebuie să scadă drastic chetuielile începând chiar din prima lună a anului 2019, pentru a rămâne în ţinta de deficit bugetar calculat pe metodologia europeană ESA. Eusebiu Lehene – preşedintele Ligii Sindicatelor din învăţământ Sălaj, spune că această dispoziţie este o încălcare crasă a legii, prin care profesorii vor pierde bani la salariu, respectiv indemnzaţia de hrană. Nota de înștiințare a ajuns la directorii de școli după vacanța din ianuarie, când profesorii aflați “în activitate”, cum spun ei, pontaseră deja ca prezenți la muncă cele șapte zile de vacanță – dat fiind că în luna ianuarie școala a început târziu. Cu toate acestea, Ministerul Educației obligă școlile să-i declare pe toți în concediu de odihnă. În opinia liderului sindical, dacă toată lumea este în concediu de odihnă în timpul vacanţei, marea dilemă şi practic, ilegalitate, este cine mai semnează statele de plată, actele pentru eventualele intervenții, modernizări etc?. În situaţia în care directorul nu semnează, satele de plată sunt invalidate. ”S-au gândit să reducă din drepturi, atât la profesori cât şi la directori. Nu este buget şi în prezent funcţionăm cu a 12 parte din bugetul de pe anul trecut”, a adăugat Lehene. Profesorii care au muncit în vacanța din ianuarie sunt nemulțumiți și unii amenință că vor face plângeri penale împotriva celor care au ordonat acest pontaj fals. Unii dintre cei care făceau în vacanța de acum pregătire pentru simularea de la Evaluarea Națională sau pentru Bacalaureat și-au anulat orele, pentru că se află, forțat, în concediu de odihnă.
EXCELENT!!!Si in mediul privat in perioadele ,,moarte” ale afacerii lumea pleaca in concediu sau uneori chiar mai rau in somaj tehnic.Ce fac profesorii in cele 4 luni de vacante ale elevilor?..pescuit,terase,sau un ban in plus pe la capsuni.S-ar parea ca nu-i atat de prost acest guvern cum manipuleaza unii!
Furtuna intr-un pahar cu apa, dintodeauna profesorii si-au luat concediul in vacante !