Colegiul Naţional „Silvania” a urcat 12 poziţii în topul liceelor din ţară

Colegiul Naţional „Silvania” (CNS) Zalău a urcat nu mai puţin de 12 locuri în clasamentul naţional al liceelor din România, în comparaţie cu poziţia ocupată în 2012, potrivit unui top realizat de site-ul admitereliceu.ro. Dacă anul trecut CNS s-a situat pe locul 45, anul acesta ocupă locul 33. Topul liceelor din toată ţara a fost realizat prin ponderea următoarelor medii din fiecare liceu: media de admitere (50 la sută), media de la examenul de bacalaureat (40 la sută) şi media rezultatelor obţinute la olimpiade (10 la sută).

Rezultatele obţinute în acest an de elevi la examenele naţionale au determinat modificări importante în ierarhia liceelor din România. Dovadă stă şi clasamentul realizat de site-ul menţionat, potrivit căruia, Colegiul Naţional „Silvania” a urcat 12 poziţii în comparaţie cu anul trecut. La fel stau lucrurile şi în cazul Colegiului Naţional „Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, care se situează în acest an pe locul 175, în timp ce anul trecut ocupa poziţia 181.
Printre licee sălăjene care au reuşit să urce în topul naţional, se numără : Liceul Reformat Wesseleyi Zalău, care ocupă locul 427, în timp ce anul trecut s-a situat pe poziţia 549, Liceul Tehnologic „Gh.Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei, care anul trecut ocupa locul 742, iar anul acesta a reuşit să urce pe 643.

Primele zece licee din Sălaj
Primele licee din Sălaj, luând în considerare mediile de admitere la liceu, cele obţinute la examenele de Bacalaureat şi performanţele la olimpiade, sunt Colegiul Naţional „Silvania”, cu un scor total de 8,37 de puncte, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, cu 7,19 de puncte şi Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai”, cu 6,51 de puncte. Cele trei unităţi de învăţământ se clasează pe locurile 33, 175 şi 287.
Comparativ cu anul 2012, când se situa pe poziţia 45, CNS a urcat 12 poziţii, CNSB a urcat şi el şase poziţii, de pe locul 181 pe 175, în timp ce „Gheorghe Şincai” a reuşit „performanţa” să coboare în acest top de pe 195 anul trecut, pe 287 acum.
Pe locul patru în Sălaj şi pe 340 în ţară se află Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, cu un scor final de 6,12 puncte, deşi, în 2012, API se afla pe poziţia 335.
Urmează Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou – locul 392 la nivel naţional, cu 5,65 de puncte, Liceul Reformat „Wesselenyi” – locul 427, cu un scor final de 5,33 puncte,
Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei– locul 586, cu 4,39 puncte, în timp ce anul trecut, unitatea se afla pe poziţia 681, Grupul Şcolar „Gheorghe Pop de Băseşti” din Cehu Silvaniei – locul 643, cu 4,14 puncte, în timp ce anul trecut ocupa poziţia cu numărul 772, Grupul Şcolar „Cserey-Goga” Crasna – locul 667, cu 4,05 puncte, iar pe locul zece se situează Grup Şcolar „Octavian Goga din Jibou, locul 774 în topul naţional, cu un scor total de 3,66 de puncte.

 

2 Thoughts to “Colegiul Naţional „Silvania” a urcat 12 poziţii în topul liceelor din ţară”

  1. Ion Ion

    Felicitări profesorului Vasile Bulgărean !

  2. un parinte

    Felicitari si prof. Haiduc Sorina si prof. Butusina Florin de la CNSB, care sunt deosebiti atat ca Profesori, cat si ca Oameni.

Leave a Comment