Ministerul Educaţiei a publicat primele rezultate la Bacalaureat. Aproape 71 la sută dintre candidaţi au reuşit să promoveze acest examen, cinci absolvenţi reuşind chiar performanţa de a obţine 10 pe linie.
Este vorba despre Oana-Narcisa Biriş şi Andra Brăban, ambele de la Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, Bucsi Laszlo Kristian, de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău, şi de George Emil Nicola şi Raluca Delia Morar, colegi de clasă la Colegiul Naţional „Silvania” Zalău.
În judeţul Sălaj, au participat la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2017, 1.661 de elevi, dintre care 70,86 la sută au reuşit să obţină medii peste 6.