Cazurile de violență din școlile sălăjene vor fi atent monitorizate

În data de 20 martie, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj și Casa Corpului Didactic Sălaj au organizat un seminar județean cu tema „Managementul interinstituțional al cazurilor de violență din mediul școlar”, la care au participat directorii unităților de învățământ preuniversitar, responsabilii comisiilor pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, precum și instituțiile partenere. Una din principalele teme dezbătute a fost centrată pe modul în care se va pune în practică Procedura privind managementul cazurilor de violență în mediul școlar, aprobată prin Ordinul de Ministru nr. 6235/2023. Legat de importanța întâlnirii, profesorul Vasile Bulgărean – inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj (ISJ Sălaj) ne-a declarat că „aceste întâlniri sunt foarte importante, ele fiind solicitate și de către minister. S-au trecut în revistă pașii care trebuie urmați în cazul în care astfel de cazuri de violență se petrec în școală. De asemenea, aceste evenimente trebuie raportate și găsite rapid soluții de rezolvare punctuală”. În legătură cu importanța managementului cazurilor de violență în școli, profesorul Mădălina Ioana Rus – inspector școlar pentru activități extrașcolare, ne-a precizat că astfel de preocupări la nivelul ISJ Sălaj au mai avut loc și anul trecut. În data de 28 septembrie a fost susținut un seminar cu toți consilierii educativi din județ pe tema prevenirii consumului de droguri în școli, iar în data de 18 octombrie a fost susținut un seminar de instruire cu directorii unităților de învățământ din Sălaj. Cu privire la concluziile și aplicabilitatea întâlnirii cu reprezentanții structurilor de competență din această săptămână, inspectorul ne-a precizat că „au fost instruiți responsabilii comisiei pentru prevenirea și combaterea violenței în unitățile de învățământ. De asemenea, s-a întocmit un formular de raportare în școli necesar pentru colectarea datelor la nivel de inspectorat. În curând se va desfășura o acțiune de monitorizare în toate școlile din județ, prin inspectori delegați care vor face inspecții tematice, în luna aprilie. În funcție de rezultatele analizei vom mai stabili o întâlnire de lucru cu toate instituțiile care au competență directă legată de combaterea și prevenirea violenței în unitățile de învățământ din județ”. Legat de modul în care ISJ Sălaj colaborează cu instituțiile partenere, inspectorul școlar Mădălina Ioana Rus este de părere că „problema violenței în școală este o temă complexă și ne străduim să avem rezultate cât mai bune în urma implementării măsurilor. Avem o colaborare foarte bună cu toate instituțiile partenere, iar modul de lucru este unul cât se poate de operativ și de prompt. Noi îi sfătuim pe toți directorii de școli să ne raporteze toate cazurile de violență care au loc în școală pentru a-i putea sprijini în rezolvarea punctuală a problemelor, precum și pentru prevenirea unor noi cazuri și stabilirea unor direcții de urmat pentru viitor”. Potrivit datelor oferite de ISJ Sălaj, în luna ianuarie a anului trecut s-au înregistrat două cazuri de violență în școli, iar în luna februarie au fost raportate trei incidente. În primele două luni din acest an situația este următoarea: un caz de violență înregistrat în luna ianuarie și 16 astfel de cazuri raportate în luna februarie. Prin urmare, la nivel de județ se impune o strânsă și continuă colaborare cu toți factorii implicați (cadre didactice, diriginți, ISJ Sălaj, familiile elevilor și instituțiile partenere care au competențe în diminuarea violenței), precum și o atentă monitorizare a situației la nivelul unităților școlare.

3 Thoughts to “Cazurile de violență din școlile sălăjene vor fi atent monitorizate”

  1. […] cazurilor de violență în mediul școlar, aprobată prin… Articolul Cazurile de violență din școlile sălăjene vor fi atent monitorizate apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Yeti

    Cine și ce dracu sa monitorizeze! Cazurile au explodat și au scăpat de sub control! Voi chiar nu vedeți ca lucrurile au luat-o razna? Dacă nu, înseamnă ca trăiți pe alta planeta!!!

  3. Tarzan

    Cine și ce dracu sa monitorizeze! Cazurile au explodat și au scăpat de sub control! Voi chiar nu vedeți ca lucrurile au luat-o razna? Dacă nu, înseamnă ca trăiți pe alta planeta!!!

Leave a Comment