Cei mai buni elevi sălăjeni în domeniul protecţiei consumatorului şi-au etalat sâmbătă, 17 martie 2018, la Liceul de Artă “Ioan Sima” Zalău, cunoştinţele în domeniu. Faza judeţeană a concursului naţional pe teme de protecţia consumatorilor „Alege! Este dreptul tău!”, este organizată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, respectiv Comisaratul Județean pentru Protecția Consumatorilor Sălaj și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, cu ocazia „Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor”, aniversată anual în 15 martie.
Felicitări tuturor elevilor interesați de drepturile consumatorilor, într-o societate cu atât de diverse și tentante oferte, felicitări profesorilor care i-au pregătit de la: Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”, Șimleu Silvaniei, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei și Liceul Tehnologic „Octavian Goga” Jibou.
S-au calificat la etapa naţională Şereş Renata Eva, clasa a XI-a, profesor Costea Lucia și Huluban Alexandra Maria, clasa a X-a, profesor Dehelean Crina Mariana de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău.