Elevii şi studenţii care au idei inovatoare au o şansă în plus să-şi realizeze planurile. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat programul de Burse şi Premii „Henri Coandă” pentru elevii şi studenţii care participă la competiţii internaţionale, care presupun realizarea unei soluţii tehnice – bun, serviciu sau aplicaţie specifică cercetării aplicative şi inovării. Potrivit ministerului, elevii şi studenţii din România care participă la competiţii internaţionale care presupun realizarea unei soluţii tehnice vor putea fi sprijiniţi prin intermediul unei burse de cercetare, în valoare maximă de 100.000 de lei, fiind posibilă acordarea unui număr maxim de 20 burse de cercetare (pentru 20 echipe de elevi şi studenţi), în limita maximă a bugetului alocat: „Dacă în următoarele 12 luni elevii şi/sau studenţii urmează să participe la o astfel de competiţie, în echipă de minimum doi, aceştia pot aplica pentru Bursa de cercetare «Henri Coandă». Bursele de cercetare se acordă competiţional, pe baza unui proiect de cercetare-dezvoltare sau inovare, la solicitarea unui grup format dintr-un mentor şi minimum doi membri ai echipei de proiect care au calitatea de elevi ai învăţământului secundar şi/sau ai învăţământului terţiar non-universitar sau studenţi din instituţiile de învăţământ superior acreditate în România, care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare sau inovare pentru participarea la competiţii tehnico-ştiinţifice internaţionale”.
Activitatea de cercetare se desfăşoară cu sprijinul unei organizaţii-gazdă care poate fi o unitate/instituţie de învăţământ şi/sau organizaţie de cercetare publică sau privată din România, care oferă condiţii adecvate de desfăşurare a activităţilor de cercetare-dezvoltare şi inovare şi sprijină participarea elevilor şi studenţilor la competiţii tehnico-ştiinţifice internaţionale, precum şi gestionarea finanţării activităţilor care se desfăşoară în cadrul bursei de cercetare. Mentorii au calitatea de coordonator ştiinţific al proiectului de cercetare-dezvoltare sau inovare şi sunt responsabili, în raport cu organizaţia-gazdă, de implementarea proiectului şi de atingerea rezultatelor propuse. Aplicaţiile se depun exclusiv în format electronic, până pe 17 aprilie. Durata unei burse de cercetare acordate prin prezentul program este de maximum 12 luni. Totodată, fiecare bursă de cercetare corespunde unui proiect de cercetare sau inovare a cărui durată coincide cu durata bursei solicitate. Premiile „Henri Coandă” se acordă individual, pentru fiecare membru al echipei, astfel: 15.000 lei pentru locul I; 9.000 lei pentru locul II; 6.000 lei pentru locul III.
[…] Elevii şi studenţii care au idei inovatoare au o şansă în plus să-şi realizeze planurile. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat programul de Burse şi Premii „Henri Coandă” pentru elevii şi studenţii care participă la competiţii internaţionale, care presupun realizarea unei soluţii tehnice – bun, serviciu sau aplicaţie specifică cercetării aplicative şi inovării. Potrivit ministerului, elevii şi studenţii din România care participă la competiţii internaţionale care presupun realizarea unei soluţii tehnice vor putea fi sprijiniţi prin intermediul unei burse de cercetare, în valoare maximă de 100.000 de lei, fiind… Citeste mai mult […]
[…] Elevii şi studenţii care au idei inovatoare au o şansă în plus să-şi realizeze planurile. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat programul de Burse şi Premii „Henri Coandă” pentru elevii şi studenţii care participă la competiţii internaţionale, care presupun realizarea unei soluţii tehnice – bun, serviciu sau aplicaţie specifică cercetării aplicative şi inovării. Potrivit ministerului, elevii şi studenţii din România care participă la competiţii internaţionale care presupun realizarea unei soluţii tehnice vor putea fi sprijiniţi prin intermediul unei burse de cercetare, în valoare maximă de 100.000 de lei, » Mai multe detalii […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]