Bataie pe scaunele de directori si inspectori scolari

Bataie pe scaunele de directori si inspectori scolariInca aproximativ 50 de dosare au fost depuse online de catre directorii si inspectorii scolari din Salaj, dupa ce termenul limita de inscrieri in Corpul national de experti in managementul educational a fost prelungit. Doar cei care fac parte din aceasta structura vor putea ocupa functii de conducere in sistemul educational.

Inspectorul scolar general din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, Ioan Abrudan, a declarat ca, la aceasta data, figureaza in evidente 225 de cereri pentru inscrierea in Corpul national de experti in managementul educational. Depunerea dosarelor pentru evaluare se va face in perioada 14-20 martie. Dosarele inspectorilor scolari vor fi evaluate de Ministerul Educatiei, iar dosarele celorlalti, respectiv directori si cadre didactice, vor fi evaluate de catre o comisie de la nivel judetean, ne-a declarat Ioan Abrudan. Potrivit sursei citate, listele curpinzand candidatii admisi la inscrierile online au fost deja afisate la avizierul ISJ Salaj.

Initial, completarea formularului de selectie online era programata sa se desfasoare intre 27 februarie – 5 martie. Pana la finele perioadei respective, la nivelul judetului au fost inregistrate 170 de cereri din partea directorilor de scoli, inspectori scolari sau alte cadre didactice care aspira, pe viitor, sa ocupe functii de conducere. Termenul a fost prelungit, insa, pana in 12 martie, numarul cererilor crescand astfel la 225. Odata cu aceasta modificare au fost decalate si celelalte termene, conform unei noi planificari. Astfel, cei admisi vor trebui sa depuna, in perioada 14-20 martie, la sediul institutiei salajene un portofoliu cu documentele prevazute de metodologia in vigoare. Etapele din calendar vor fi epuizate in data de 30 aprilie, cand ar urma sa fie emis un ordin de ministru privind persoanele care vor face parte din Corpul national al expertilor din educatie.

Pentru a fi admisi in aceasta structura, cadrele didactice trebuie sa indeplineasca mai multe conditii cumulative: candidatul sa faca dovada a 60 de credite transferabile in cadrul unor programe acreditate de formare in managementul educational, sa fie titular intr-o unitate de invatamant preuniversitar sa aiba cel putin gradul didactic 2, sa fi obtinut calificativul foarte bine in ultimii patru ani scolari, sa nu fi fost opriti din dreptul de a ocupa o functie de conducere prin hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare penala si sa nu fi fost exclus din Registrul National al Expertilor in Managementul Educational. Persoanele care ocupa momentan functii de conducere, dar nu vor deveni membri ai structurii mentionate, nu vor putea participa la concursurile organizate in viitor. De asemenea, pentru a intra in corpul expertilor este nevoie de 70 de puncte dintr-un total de 100 posibile.

Corpul national al expertilor in managementul educational va fi constituit incepand cu anul scolar viitor.

Leave a Comment