Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, continuă cu probele scrise. Acestea sunt programate în intervalul 20-23 iunie. În județul Sălaj, 1.553 de absolvenți de liceu, 1.367 din promoția curentă și 186 din seriile anterioare, s-au înscris pentru a susține aceste probe (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare). Au fost pregătite opt Centre de Examen: Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Şimleu Silvaniei și Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou.
Toate probele scrise încep la ora 9 și sunt monitorizate audio-video. Timpul de lucru efectiv este de trei ore. Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Introducerea materialelor interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă aceste materiale au fost utilizate sau nu.
Probele scrise ale Examenului Național de Bacalaureat se vor desfășura, după următorul calendar:
20 iunie 2022 – proba scrisă la Limba și literatura română;
21 iunie 2022 – proba obligatorie a profilului (matematică și istorie);
22 iunie 2022 – proba la alegere a profilului și specializării;
23 iunie 2022 – proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Lucrările absolvenţilor sălăjeni vor fi transportate şi evaluate în alt judeţ. La rândul său, judeţul Sălaj va prelua şi corecta lucrări, dintr-un judeţ învecinat, în următoarele Centre Zonale de Evaluare: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău și Școala Gimnazială „Corneliu Coposu” Zalău. Primele rezultate vor fi afișate, în 27 iunie, până la ora 12. Eventualele contestații vor fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12 -18. Afișarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie 2022. Examenul Național de Bacalaureat se consideră promovat, dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoare condiții: absolvenții studiilor liceale au susținut probele de evaluare a competențelor; au fost notați cu minimum 5 la fiecare probă scrisă şi au obținut cel puțin media 6 la probele scrise.
[…] Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, continuă cu probele scrise. Acestea sunt programate în intervalul Citeste mai mult […]