Unităţile de învăţământ din Sălaj au intrat, începând de miercuri – 16 ianuarie, sub ’’lupa’’ inspectorilor şcolari. Până în 25 ianuarie 2019, acestea vor face obiectul unor inspecţii tematice, urmând ca la finalul activităţilor de control să fie întocmite rapoarte de inspecţie. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, tema inspecţiei este calitatea demersului didactic în semestrul I al anului școlar 2018-2019. Printre a obiectivele urmărite de către inspectorii şcolari se numără: gradul de realizare a obiectivelor privind calitatea procesului de invăţământ, a curriculumului implementat pentru fiecare obiect de studiu şi a temelor cross-curriculare, evaluarea calităţii procesului de învăţământ; verificarea acurateţei datelor introduse în SIIIR la nivelul unităţilor de învăţământ,asumarea acestora de către director; identificarea semestrială a exemplelor de bună practică privind inovarea în procesul de predare-învăţare, în conducerea şcolii, în abordarea parteneriatelor, în special cu părinţii, comunitatea locală, ONG-urile şi diseminarea acestora, consilierea şi sprijinirea unităţilor de învăţământ preuniversitar în implementarea politicilor educaţionale naţionale; sprijinirea şi încurajarea dezvoltării individuale a elevilor şi formarea atitudinii pozitive a acestora faţă de educaţia pe care le-o furnizează şcoala; verificarea modului în care echipa de management a proiectat şi monitorizează pregătirea pentru examenele naţionale; verificarea modului de organizare şi desfăşurare a activităţilor de avizare a programelor şcolare pentru disciplinele opţionale CDŞ-urilor pentru anul şcolar 2019-2020; planificarea pregătirii olimpiadelor şi concursurilor şcolare , precum şi verificarea stadiului formării continue a cadrelor didactice din unitățile de învățământ. Concluziile inspecţiei vor fi prezentate Consiliului de Administraţie sau Consiliului Profesoral al unităţii de învăţământ şi se va solicita în funcţie de situaţie întocmirea unui „Plan de măsuri ameliorative”.