A preda și a învăța cu demnitate

Probabil că fiecare dintre noi își poate aduce aminte un moment în care s-a simțit umilit de către un profesor. Dacă închizi ochii și-l rememorezi, el, momentul acela, are încă puterea să te facă să simți nodul în stomac pe care l-ai simțit în urmă cu mulți ani. Și, de asemenea, mulți au resentimente și nu l-au iertat pe profesorul în cauză.  Mărturisesc că sunt în această situație, ceea ce pare ciudat din cel puțin două motive: au trecut mulți ani, peste 30 de atunci și… am exact aceeași meserie. Profesoara care sunt azi se întreabă de multe ori ce ar face dacă s-ar întâlni cu aceea care i-a fost cea mai mare sursă de umilință în liceu? Oare i-aș spune tot ce nu a îndrăznit adolescenta de atunci să-i spună sau aș tăcea din politețe, milă sau jenă? Spațiul școlar ar trebui să fie unul de siguranță, încredere, apreciere și, de ce nu, umor de bună calitate, nu însă de bășcălie sau sarcasm.

Trebuie să spun ceva: am intrat „în pâine” acum 26 de ani, după cinci ani de facultate, dar după doar 4 ore (ați citit bine, 4) predate! Pregătirea pedagogică inițială a profesorilor a fost (și mai este) un mare călcâi al lui Ahile în România. Cum ar fi ca un medic rezident chirurg să asiste doar la câteva operații și apoi să fie lăsat să opereze? Sau un pilot de avion „stagiar” să piloteze după  vreo 4 ore de zbor? V-ați lăsa pe mâna lor? Răspunsul se subînțelege. Când am început să predau am știut exact ce NU doream să fiu/să devin: profesoara mea ”bullying” din liceu. Pentru că da, există și profesori abuzatori (puțini, dar există), așa cum există și elevi, și părinți agresivi, în mediul educațional. În rândurile de față am să mă refer strict la prima categorie, pentru că mi-am dat seama de ceva: unii dintre ei o fac neintenționat, nu din rea voință, nu pentru a-și  supracompensa lipsa de încredere sau dintr-o falsă idee că așa îi pot „controla” pe elevii –„ problemă” (ce sintagmă eronată și uzată!), ci pur și simplu dintr-o carență a pregătirii psiho-pedagogice. Și, orice s-ar spune, există o mare diferență între un geograf și un profesor de geografie, între un chimist și un profesor de chimie sau între un matematician și un profesor de matematică. Dar, ca profesor ai un anumit grad de putere și de autoritate asupra elevilor, e absolut normal să fie așa, important e să știi ce să faci cu acestea. Este o linie foarte fină de demarcație între a-i ghida pe elevi și a-i controla.

Las mai jos o listă, fară pretenția de a fi exhaustivă, de metode simple, dar eficiente, menite a preveni  situațiile de abuz neintenționat și accidental și de a maximiza potențialul de învățare al fiecărui elev. Scriind-o, e ca o recapitulare, mereu necesară, și pentru mine însămi.

1. Evitați orice formă de sarcasm (chiar dacă vi se pare că pe elevi îi amuză așa ceva);
2. Criticați comportamentul, nu persoana (asta e o regulă de aur, valabilă pentru ORICE tip de comunicare și interacțiune);
3. Nu folosiți generalizări sau stereotipuri;
4. Eliminați favoritismele și nepotismul (nu, statutul social sau economic al părinților chiar nu contează în sala de clasă, niciun părinte nu e mai „important” decât altul, suntem acolo strict pentru elevii noștri);
5. Fiți mereu atenți la limbajul non verbal și para verbal al elevilor, vă poate furniza indicii importante despre cum se simte elevul în clasă. Dar și la al dumneavoastră, uneori tonul face muzica, atunci când vine vorba de comunicare;
6. Dacă sesizați orice modificare de comportament la un elev (agresivitate, retragere sau apatie), asigurați-vă că găsiți rapid timp de a discuta cu acesta;
7. Coborâți de pe piedestal, vă puteți arăta și vulnerabilitatea și sensibilitatea, împărtășiți-le povești din viața dumneavoastră de elev, inclusiv momente în care v-ați simțit nedreptățit de către un profesor. Puneți-le întrebarea„Ce ați fi făcut voi în locul meu ?”. Veți fi suprinși de maturitatea răspunsurilor lor. Deh, altă generație!
8. Chiar dacă uneori e foarte greu, lăsați problemele personale la ușa clasei.

Îmi aduc cu mare drag aminte de o doamnă psiho-pedagog acum pensionară, doamnă de la care am furat meserie DUPĂ ce am început să predau, dânsa îmi spunea ceva ce nu am uitat niciodată: „ Măi fată, ține minte asta: dacă pentru a corecta și a educa trebuie să umilești, oricâtă materie ai ști, înseamnă că NU ești un profesor bun.”

prof. Laura Galvácsy