Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă de argint dedicată lui Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel
Monedă Argint
• Valoare nominală: 10 lei;
• Metal: Argint 999/1000;
• Greutate: 31,103 grame;
• Dimensiune: diametru 37 mm;
• Margine: zimțată;
• Calitate: proof;
• Tiraj: 200;
Avers: casa memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmației, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 Lei”, stema României și anul de emisiune „2017”.
Revers: portretul lui Elie Wiesel și inscripțiile în arc de cerc ,,LAUREAT AL PREMIULUI NOBEL PENTRU PACE” și ,,Elie Wiesel”.
Elie Wiesel s-a născut în România, ca al treilea copil și singurul băiat dintre cei patru copii ai lui Șlomo și Sara Wiesel, într-o familie de evrei care aveau o băcănie în Sighet, județul Maramureș (interbelic). Sara provenea dintr-un sat de lângă Sighet, fiica unui agricultor, David (Dudi) Feig, care aparținea de curentul hasidic al rabinilordin Vijnița. Orașul Sighet avea în perioada aceea o majoritate evreiască de 38,6%. În copilărie a urmat studii religioase, de Tora, studii care se făceau în limbile idiș și ebraică. La sugestia tatălui său a început să învețe limba ebraică. Acasă vorbeau idiș, iar în băcănia familiei se vorbea maghiara și româna, iar unele ziare pe care le citeau erau în germană. După Dictatul de la Viena din 1940, prin care guvernul român Gigurtu a cedat nord-vestul Ardealului, regiunea în care locuia familia Wiesel a devenit o parte din Ungaria. Elie (Eliezer), numit în maghiară Lázár Wiesel, s-a înscris la studii gimnaziale în orașul Debrecen și apoi la Oradea, de unde a fost exmatriculat conform legilor antisemite din învățământul public maghiar. În aprilie 1944 familia Wiesel a fost internată într-un lagăr de concentrare și la 16 mai 1944 a fost transportată la Lagărul de exterminare Auschwitz-Birkenau. Lui Elie (avea 15 ani) i s-a tatuat pe brațul stâng numărul A-7713. Femeile au fost separate de bărbați, mama lui Elie Wiesel și sora lui mai mică, Țipora, în vârstă de 7 ani au fost exterminate, iar Eli și tatăl său au fost supuși la muncă silnică în fabrica Buna-Werke, care aparținea de complexul Auschwitz III Monowitz.
Când Armata Roșie s-a apropiat de Auschwitz, deținuții evrei au fost trimiși în «Marșul Morții» (Todesmärsche) spre lagărul Buchenwald. În urma acestui marș tatăl lui Elie Wiesel a murit de extenuare, inaniție și dizenterie. Elie a supraviețuit – la 11 aprilie 1945 a fost eliberat de armata americană – grav bolnav, inanizat și într-o stare depresivă acută, convins că a rămas singur pe lume, total lipsit de un sprijin moral sau material, la vărsta de 16 ani Wiesel considera faptul că a rămas în viață drept un accident. Ulterior și-a regăsit cele două surori mai mari, Hilda și Beatrice (Bea), într-un orfelinat francez.
În aprilie 1945, după eliberarea din lagăr de către unități ale Corpului III al Armatei Americane, aflat într-o stare jalnică fizică și sufletească – după cum declara mai târziu, singur pe lume la vârsta de 16 ani, Wiesel considera faptul că a supraviețuit ororilor detenției ca un accident, preferând moartea – a ajuns la Paris unde a studiat pe parcursul anilor la Sorbona literatură, filozofie și psihologie. S-a întreținut din lecții de ebraică și ca dirijor de cor la o sinagogă. Debutul în jurnalistică l-a făcut la ziarele evreiești-franceze L’arche („Arca”) și Tsien in Kamf (în idiș). Apoi a devenit reporter (în limba ebraică) la cel mai mare ziar israelian, „Yediot Ahronot” („Ultimele Știri”), fapt care i-a deschis ușile personalităților vremii din lume.
La începutul anilor ’50, Wiesel a vizitat Israelul (stat creat în 1948) și a primit cetățenia israeliană. Timp de un deceniu de la eliberare, închistat în propria durere, Wiesel a refuzat să discute, sau să scrie despre amintirile sale din lagăr. Ca și pe alți supraviețuitori ai «holocaustului» – sintagmă introdusă ulterior de Elie Wiesel – sindromul post-traumatic l-a împiedicat să-și deschidă inima. Zăgazul a fost rupt în urma unui interviu – continuat cu o strânsă prietenie – cu François Mauriac (laureatul premiului Nobel pentru literatură – 1952). La îndemnul acestuia, Wiesel a scris în idiș 245 de pagini de revărsare necizelată de memorii sub titlul „Și lumea a tăcut” (idiș: Un di velt hot geshvign) publicată de editura unei asociații evreiești din Buenos Aires. Wiesel a rescris în limba franceză o variantă prescurtată, o nuvelă autobiografică de 127 de pagini, La Nuit („Noaptea”), prefațată de Mauriac și apărută în 1958 la editura „Editions du Minuit” – tradusă ulterior în engleză de viitoarea sa soție și colaboratoare, scriitoarea și traducătoarea Marion Wiesel (Night). Cu tot suportul lui Mauriac, Wiesel a găsit cu greu o editură dispusă să-i publice cartea. În septembrie 1960, editura americană „Arthur Wang of Hill & Wang” a fost dispusă să-i plătească un avans de 100 $ pentru publicarea cărții, din care s-au vândut în următoarele 18 luni 1046 de exemplare, din cele 3000 publicate. Ulterior, „Noaptea” a fost tradusă în 30 de limbi. Din 1997 se vănd pe an, numai în Statele Unite, cam 300 000 de exemplare. Până în martie 2006 s-au vândut 6 000 000 de exemplare, iar ziarul The New York Times a declarat-o „bestseller-ul no.1” la literatura non-fiction.
În total, Wiesel a scris 57 de cărţi, printre care se numără memorii, şi romane, majoritatea scrise în engleză şi franceză. În 1986 a primit Premiul Nobel pentru Pace, pentru „activitatea practică în cauza păcii, ispăşire şi demnitate umană”. Cu doi ani înainte, Wiesel a primit şi Medalia de Aur a Congresului Statelor Unite, cea mai înaltă distincţie civilă acordată de guvernul american. În România, Wiesel a fost decorat în 2002 cu Ordinul Steaua României în grad de Mare Ofiţer de către preşedintele de atunci, Ion Iliescu. Scriitorul a restituit distincţia în decembrie 2004, după ce aceasta a fost primită de Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Buzatu, argumentând că cei doi sunt cunoscuţi ca antisemiţi şi detractori ai Holocaustului. Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România poartă numele scriitorului.
Scriitorul şi activistul Elie Wiesel a murit în anul 2016, la vârsta de 87 de ani.
Daniel Mureşan
