Având în vedere prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, În temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 26 ianuarie 2024, o monedă din argint cu tema Constantin Brâncuși – Surse românești și perspective universale.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal – Argint
Valoare nominală – 10 lei
Titlu – 999‰
Formă – rotundă
Diametru – 37 mm
Greutate – 31,103 g
Cant – zimțat
Calitate – proof
Aversul monedei prezintă o parte din clădirea Muzeului Național de Artă din Timișoara, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”.
Reversul monedei redă portretul și numele lui Constantin Brâncuși și anii între care a trăit ,,1876”, ,,1957”.
Monedele din argint sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoţite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este 460,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema Constantin Brâncuși – Surse românești și perspective universale au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.
M. S.
[…] Având în vedere prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, În temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic, începând cu data de 26 ianuarie 2024, o monedă din argint cu tema Constantin Brâncuși – Surse românești și perspective universale. Caracteristicile monedei sunt următoarele: Metal – Argint Valoare nominală – 10 lei Titlu – 999‰ Formă – rotundă Diametru – 37 mm Greutate – 31,103 g Cant – zimțat Calitate – proof Aversul… Citeste mai mult […]
[…] CITESTE MAI MULTE DESPRE ACEASTA STIRE […]