Noutăţi numismatice: 100 de ani de învățământ superior românesc la Cluj

Monedă Argint

Valoare nominală: 10 lei;
Metal: Argint 999/1000;
Greutate: 31,103 grame;
Dimensiune: diametru 37 mm;
Margine: zimțată;
Calitate: proof;
Tiraj: 300;

Avers: clădirea și numele Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, inscripţia „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2019”.

Revers: Aula Magna a Universității „Babeș-Bolyai”, o carte deschisă pe care se găsește inscripția „TRADITIO NOSTRA UNACUM EUROPAE VIRTUTIBUS SPLENDET”, inscripția circulară „100 DE ANI DE UNIVERSITATE ROMANEASCA LA CLUJ” și anii „1919-2019”.

Istoria universității clujene a început în secolul al XVI-lea, cu înființarea colegiului iezuiților. Încă din 1571, principele Ștefan Báthory intenționa să înființeze o școală catolică în Transilvania. Inițial, școala ar fi urmat să funcționeze pe domeniile principelui de la Șimleu Silvaniei. La 12 mai 1581, principele Transilvaniei Ștefan Báthory emite la Vilnius, în Lituania, diploma de fondare a Colegiului Iezuit din Cluj, care avea rang de academie. Colegiul primea clădiri și teren în interiorul zidurilor orașului medieval, mai precis pe Platea Luporum (strada Mihail Kogălniceanu de azi). Primul rector al Colegiului a fost călugărul iezuit de origine poloneză Jacob Wujek. În 1585 aici studiau 230 de elevi, împărțiți în șase clase. Limba de predare și învățare era latina. Un moment dificil l-a reprezentat anul 1586, din cauza unei grave epidemii de ciumă. După desființarea temporară a ordinului iezuit, între 1774–1775 colegiul a trecut în administrarea unui alt ordin catolic, ordinul piarist, iar noua școală superioară a primit, pentru o scurtă perioadă, titulatura de Universitas. În structura acesteia au existat catedre de Filosofie, Drept, Medicină și Teologie. După 1778, Teologia a fost transferată de la Cluj la Alba Iulia.
La finele secolului al XVIII-lea, după ce împăratul Iosif al II-lea a retrogradat instituția școlară catolică existentă în urbe, ideea academică a supraviețuit în mediul confesional. Catolicii au sperat in recâștigarea rangului pierdut al Liceului Piarist, acela de școală superioară. Reformații, la rândul lor, au încercat de mai multe ori să întemeieze o universitate reformată, în timp ce sașii evanghelici au vrut și ei o universitate a lor. Pentru români, dezideratul creării unei universități proprii a fost pusă în discuție la Adunarea de la Blaj din mai 1848. Doar o singură instituție a supraviețuit din timpul Mariei Tereza, anume Institutul de Medicină și Chirurgie, care a funcționat neîntrerupt de la 1775. Din anul școlar 1817/1818, Catedra de Medicină a fost denumită Institutum medico-chirugicum in Lyceo Regio Claudiopolitano. Între 1808-1849, directorul institutului a fost medicul-șef al Transilvaniei, care funcționa pe lângă Guberniu. După 1849, institutul a devenit independent de Liceul Piarist. Printr-un ordin ministerial din 6 aprilie 1853 s-a introdus limba germană ca limbă de predare, începând din anul școlar 1855/56. Cursurile s-au desfășurat însă in continuare in limbile germană și maghiară.
În afara institutului menționat mai sus, cea mai înaltă calificare se putea obține în Transilvania în colegiile superioare ale diferitelor confesiuni. La Cluj funcționau trei astfel de școli medii cu unele cursuri de învățământ superior: Liceul Piarist, Colegiul Reformat și Gimnaziul Unitarian. Liceul Piarist a fost cel mai favorizat, datorită sprijinului de care se bucura din partea autorităților centrale. În cadrul Liceului Piarist funcționau trei catedre: filosofie, drept (din 1774) și medicină (din 1775), care reprezentau elementul de continuitate în învățământul superior clujean. În 1822, liceul a pierdut epitetul ,,academic” din titulatură. Deși acest fapt nua alterat cu nimic organizarea învățământului, a fost interpretat ca o nouă ,,retrogradare”. Dintre elevii românii de seamă ai liceului din această perioadă putem să-i amintim pe Gheorghe Lazăr, George Bariț, Ioan Maiorescu, tatăl lui Titu Maiorescu, Vasile Popp, vicepreședinte al Guberniului, președinte al Curiei Regale și președinte al ASTRA, Alesandru Papiu Ilarian, Aron Pumnul sau Avram Iancu.
În perioada neoabsolutismului, dintre cele trei catedre care reprezentau supraviețuirea învățământului superior, una a fost desființată, cea de drept, iar cea de filosofie, contopită cu gimnaziul propriu zis. Numai Institutul de Medicină și Chirurgie a supraviețuit, separându-se complet de liceu. În 1867, acest institut avea deja 7 catedre.
În urma revoluției din 1848 și românii din Ardeal au cerut o universitate în limba română. În 1870, Eötvös József, ministrul învățământului de atunci, a propus crearea la Cluj a unei universități cu predare în limbile maghiară, română și germană, idee agreată și de o parte a elitei românești. Eötvös între timp a murit și în 1872, Franz Joseph al Austriei a legiferat înființarea Universității Regale de Științe exclusiv în limba maghiară, ceea ce a stârnit nemulțumirile românilor. În cadrul universității au fost înființate patru facultăți: Facultatea de Drept și Științe de Stat; Facultatea de Medicină; Facultatea de Filosofie, Litere și Istorie și Facultatea de Matematică și Științe Naturale. Pentru viitor se preconiza și înființarea unui institut pedagogic. Personalul administrativ al universității era ales din rândurile profesorilor. Aceștia alegeau anual decanii facultăților, dar și rectorul care provenea în fiecare an din cadrul unei alte facultăți. Deciziile importante se luau în cadrul consiliilor facultăților sau în Senat. Primii 34 de profesori ai universității au fost numiți și și-au depus jurământul la data de 19 octombrie 1872, în sala festivă a Liceului Regal Romano-Catolic. Din rândul profesorilor Facultății de Drept și Științe de Stat a fost ales primul rector al Universității în persoana lui Áron Berde. Matematicianul Sámuel Brassai a fost ales pentru funcția de prorector. După depunerea jurământului, în 20 decembrie 1872, 258 de studenți au început cursurile. Numărul studenților avea să se dubleze după zece ani de funcționare. Din anul 1895 și fetele au avut dreptul să învețe la universitate. La 4 ianuarie 1881 Francisc Iosif a acceptat ca instituția să îi poarte numele, iar în anii 1887 și 1895 a efectuat două vizite la Cluj. Pe măsura dezvoltării vieții academice clujene, statul a dispus sume importante de bani alocate construcției diferitelor institute. Între anii 1893-1902 a fost ridicată clădirea centrală a universității, pe locul unde funcționase fostul colegiu iezuit. În anul 1902 a fost inaugurată clădirea nouă a universității. În anul 1903 au început demersurile pentru construirea unui imobil adecvat funcționării bibliotecii universitare. La 8 februarie 1909 sala de lectură era dată în folosință studenților urmând ca deschiderea oficială a noului edificiu să aibă loc în data de 18 mai 1909. Facultatea de Drept și Științe de Stat a cunoscut o activitate bogată în condițiile extinderii vieții constituționale și a funcționării instituțiilor de drept. Catedrele facultății au fost în continuă dezvoltare, fiind ocupate de personalități de prestigiu în domeniu. În decursul timpului, la Cluj au funcționat catedre de istorie a dreptului, drept public, drept administrativ, economie națională și finanțe, filosofie a dreptului, drept bisericesc protestant, științe politice, drept privat, drept penal, procedură civilă etc. În ceea ce privește Facultatea de Medicină, la cele două catedre existente inițial, s-au mai adăugat încă șase. La început, facultatea a funcționat în Spitalul Național Carolina și în câteva spații închiriate. Problema lipsei spațiului avea să-și găsească o rezolvare în dispozițiile Legii XXV, sancționată la 3 iulie 1897 și care asigura bugetul necesar pentru construirea clinicilor universitare. Fiecare clinică era condusă de un profesor titular care îndeplinea și funcția de director al acesteia. Astfel, în cadrul acestor unități medicale s-a putut desfășura atât activitatea didactică cât și cea științifică a facultății. Facultatea de Filosofie, Litere și Istorie și-a început activitatea cu zece catedre. În decursul timpului, în cadrul acestei facultăți au funcționat catedrele de filosofie, științe ale educației, limba și literatura maghiară, lingvistică comparată a limbilor ural-altaice, filologie clasică, limba și literatura germană, limbi moderne, limba și literatura română, istorie universală, istoria maghiarilor, istoria culturii maghiare, științe auxiliare ale istoriei, arheologie etc.
În anii Primului război mondial funcționarea universității a cunoscut reale dificultăți, un număr de 2.620 de profesori și studenți fiind înrolați în armată. În anul 1918 profesorii au refuzat să jure credință regelui Ferdinand I și s-au refugiat pentru trei semestre la Budapesta, iar în 1921 la Seghedin. În 1919 a fost înființată universitatea românească, încetând predarea în limba maghiară. Odată cu trecerea Transilvaniei sub administrație românească, s-a început reorganizarea Universității din Cluj. În 1919, prin Decret Regal, instituția maghiară a devenit în mod oficial românească. Au fost numiți noi profesori, mulți dintre aceștia fiind transferați de la alte univesități din țară. Colectivul de profesori maghiari a fost demis în totalitate, întrucât a refuzat să depună jurământul față de rege. Așadar, două instituții s-au pretins a fi succesoare de drept ale vechii Universități Regale Maghiare „Ferenc Jósef” din Cluj, anume Universitatea românească din Cluj și Universitatea din Szeged. Inaugurarea Universității a avut loc pe 1 februarie 1920. La inaugurare au participat multe personalități de seamă din România și din străinătate.
În perioada interbelică, Universitatea a avut patru facultăți: Facultatea de Litere și Filosofie, Facultatea de Medicină, Facultatea de Științe, Facultatea de Drept, fiind păstrată deci structura pe facultăți a universității maghiare. În perioada interbelică, s-au făcut pași spre modernizarea instituției. S-au creat mai multe catedre, care aveau scop didactic și de cercetare. Complexul universitar clujean a fost reconstruit, fiind ridicate edificii noi; de asemenea, s-au construit Grădina Botanică, precum și Observatorul Astronomic. Diverse activități de cercetare se desfășurau în institutele și clinicile Universității, care au produs cantități remarcabile de conținut științific, dintre domeniile de cercetare cel mai mult ieșind în relief ramura istorico-filologică. Din 1918 până în 1940, a crescut masiv numărul de volume în limba română în biblioteca Universității, de la 5.000 la 400.000. Universitatea a desfășurat activități de răspândire a culturii în cadrul populației. S-au angajat specialiști străini. O bună parte din studenții clujeni primeau burse în străinătate. Prin intermediul schimburilor internaționale, au fost invitate la Cluj personalități științifice internaționale care au contribuit mult la formarea cercetătorilor români. Universitatea a obținut prestigiu internațional; numeroase distincții și premii internaționale și titluri Doctor Honoris Causa din partea universităților din străinătate erau acordate universitarilor clujeni. În 1926, a fost înființat un spital studențesc și în aceeași perioadă, în universitate s-a instituit un sistem de asigurări de boală. Profesorul Florian Ștefănescu-Goangă, fost rector, a fost de părere că printre neajunsurile Universității au fost numărul foarte mare de studenți, mulți fără o pregătire bună liceală, depășind capacitatea de instrucție a universității, precum și „seria nesfârșită de agitații și mișcări studențești.” În 1927 instituția de învățământ existentă și-a schimbat numele în Universitatea Regele Ferdinand I. Aceasta și-a mutat în 1940 activitatea la Sibiu și Timișoara, maghiarii redeschizând la Cluj universitatea cu predare în limba maghiară. Universitatea a fost relocată înapoi la Cluj în 1945 schimbându-și numele în 1948 în Universitatea Victor Babeș. Învățământul superior a fost restructurat. Conform Decretului nr. 175, acesta se desfășura în două categorii de instituții, anume în universități și în politehnici, cu durata studiilor de 4-6 ani. Au fost înființate catedre de marxism-leninism, economie și materialism dialectic, iar senatele universitare au fost suprimate și înlocuite prin consilii științifice. Universitatea din Cluj își păstrase până în 1948 vechea structură, cu patru mari facultăți: Litere și Filosofie, Științe, Drept și Medicină. În urma reformei din 1948, Facultatea de Litere și Filosofie s-a divizat în trei facultăți (Istorie, Filosofie și Filologie), iar fosta Facultate de Științe s-a despărțit în patru (Matematici, Fizică, Geografie-Geologie și Științele Naturii). În plus, au fost înființate Facultatea de Pedagogie și Psihologie și Facultatea de Științe Juridico-Administrative.
În octombrie 1948, s-a instituit examenul de admitere la universitate. Puteau da examen „bacalaureați” ai liceelor teoretice și comerciale, prezentând la înscriere acte personale, de studii și care le atestau originea socială. Repetenția a fost eliminată, studenții care nu promovau anul I erau exmatriculați, având însă dreptul de a se prezenta la un alt examen de admitere. Decizia din 23 noiembrie 1948 prevedea schimbarea modului de organizare și funcționare a Universității. Fiecare catedră însemna o materie de învățământ, cu disciplinele ei. Catedrele cuprindeau posturi didactice și de personal ajutător: profesor-șef de catedră, profesor-șef adjunct de catedră, profesori, conferențiari, șefi de lucrări, lectori, asistenți și preparatori. Anul școlar avea două semestre și două sesiuni, plus o sesiune excepțională de corigențe. În perioada 1948-1957, sovietizarea învățământului superior românesc a continuat prin impunerea noului model instituțional și educativ. În 1950-1951, un nou val de purificări politice a făcut ca mulți profesori să fie dați afară, pensionați forțat sau retrogradați, iar o dată cu profesia să-și piardă drepturile civile, domiciliul și dreptul de a locui în orașul unde rezida familia. De abia după acordurile de la Geneva din 1955 și după evenimentele din octombrie 1956, regimul comunist a simulat o oarecare deschidere spre schimburi internaționale (participarea unor cercetători la congresele internaționale organizate în URSS și în celelalte țări socialiste). În anul 1951, s-au stabilit unele drepturi pentru studenți (s-au înființat 200 de burse republicane anuale pentru cei mai buni studenți, iar studenții bursieri orfani puteau rămâne în cămine și puteau primi burse și pe timpul vacanțelor) și unele facilități pentru profesori (concediul suplimentar de odihnă). În 1952, o decizie viza introducerea normelor de muncă și de salarizare pe funcțiuni pentru personalul didactic din învățământul superior, stabilea noul sistem de notare a studenților (prin calificative) și de elaborare a programelor universitare după model sovietic. Începând din anul universitar 1957-1958, predarea științelor sociale urma să se facă sub forma a trei discipline distincte (socialism științific, economie politică, materialism dialectic și istoric), iar durata de predare a acestora se stabilea în funcție de de specificul instituțiilor de învățământ și al facultăților. Hotărârile Plenarei din 1957 viza îmbunătățirea compoziției sociale a studenților, luându-se măsuri în acest sens: acordarea de burse pentru fii de muncitori și de țărani muncitori pe întreaga durată a școlarității de către întreprinderile socialiste și comitetele executive ale sfaturilor populare; la rândul lor, studenții încheiau contracte prin care se angajau ca, la terminarea studiilor, să lucreze în acele întreprinderi.
Activitatea științifică (1948-1959) a cunoscut o transformare radicală ca urmare a adaptării acesteia la exigențele ideologice. Dintre foștii membri ai corpului didactic au fost recunoscuți doar savanții emeriți (Emil Racoviță, G. Vâlsan, Gh. Spacu etc.) și cei atașați cauzei socialismului. Profesorii și studenții Universității Victor Babeș au fost încurajați să promoveze în cercetarea științifică ideile venite dinspre știința sovietică. Cercetările erau în special organizate pe colective, după recomandarea Partidului. Cercetările de istorie s-au remarcat prin șantierele arheologice (C. Daicoviciu, N. Gostar etc.) și prin volumele de documente privind istoria României (Francisc Pall, Theodor Naum, Ștefan Pascu, Camil Mureșanu și alții). La catedra de Psihologie a Universității Victor Babeș, activitatea de cercetare științifică colectivă (Al. Roșca, Dumitru Salade etc.) a avut ca produs principal volumul „Îndrumător pentru caracterizarea pedagogică și psihologică a elevilor”, care trebuia utilizat în toate școlile elementare și medii, plus o serie de manuale. În domeniul filologiei s-au remarcat profesori precum Dimitrie Popovici, Ioan Breazu, Iosif Pervain, Theodor Naum și Nicolae Lascu, iar Catedra de Slavistică a câștigat prestigiu sub conducerea lui Emil Petrovici. Școala de Geografie și catedrele de Geologie și Mineralogie formau specialiști care să rezolve probleme de geografie fizică și de natură geologică de pe teritoriul R.P.R. În Științele naturale și-au făcut renume profesorii E. Pora, V. Radu și E. Pop. Activitatea Facultății de Științe Juridice s-a făcut mai ales prin intermediul studiilor publicate în Buletinul Universităților „V. Babeș” și „Bolyai” din 1957, iar cercetările științifice ale matematicienilor și fizicienilor s-au concretizat în studii și articole publicate în „Matematica”, „Comunicările Academiei R.P.R.”, „Studii ale Cercurilor Științifice” etc. De asemenea, s-a înființat pe data 1 iunie 1945, o universitate de stat cu predare în limba maghiară, cu facultățile: Litere și Filozofie, Drept și Economie Politică, Științe și Medicină Umană. Noua instituție va primi numele de Universitatea Bolyai. În 1959 are loc procesul de unificare al Universității românești din Cluj (Victor Babeș) cu Universitatea maghiară (Bolyai János). Noua instituție va purta numele de Universitatea Babeș-Bolyai și avea la momentul creării ei șase facultăți: Facultatea de Matematică și Fizică, Facultatea de Chimie, Facultatea de Științe Naturale-Geografie, Facultatea de Filologie, Facultatea de Științe Juridice, Facultatea de Istorie și Filozofie. Primul rector al Universității Babeș-Bolyai a fost profesorul Constantin Daicoviciu (arheolog).
După căderea regimului comunist, Universitatea Babeș-Bolyai a început să-și consolideze caracterul său multicultural, prin dezvoltarea puternică a linilor de studiu în limbile maghiară și germană. Structura multiculturală a UBB este reprezentată acum în toate posturile din cadrul universității (inclusiv cele de conducere), care sunt organizate în funcție de cele trei componente etno-lingvistice, română, maghiară și germană. Astfel, în conducerea executivă a universității se regăsesc 20 de reprezentanți ai acestor etnii la nivel de prorectori, decani, prodecani, secretari științifici și șefi de departamente.
Universitatea Babeș-Bolyai se remarcă prin caracterul său multicultural. Astfel, dintre cele 21 de facultăți ale universității, 19 oferă programe de studii în limba română, 17 în limba maghiară, 10 în limba germană și 2 în limba engleză. În două dintre facultăți (Teologie Reformată si Teologie Romano-Catolică), programele de studii se desfășoară exclusiv în limba maghiară. Dintre specializările oferite, 98 sunt în limba română, 52 în limba maghiară, 14 în limba germană și 4 în limba engleză. Această structură multiculturală se reflectă și în programele postuniversitare, precum și în rețeaua celor 12 extensii universitare din Transilvania. În cadrul fiecărei facultăți dintre cele 21 existente la nivelul universității (cu excepția a patru facultăți unde nu există linii de studiu în limba maghiară sau limba germană și a două facultăți unde nu există linie de studiu română), un prodecan aparține, după caz, minorității maghiare sau germane, având responsabilitatea și obligația coordonării activității liniilor de studiu proprii.
M. S.