Noutăţi filatelice: Ziua Internațională a Dunării

În fiecare an, sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), este sărbătorită Ziua Internațională a Dunării. Această zi a fost stabilită ca urmare a semnării Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, în cadrul unei întâlniri care a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia (Bulgaria). Manifestări dedicate Zilei Dunării se desfăşoară în toate statele dunărene, pentru a marca dorinţa comună a acestora de a-şi uni forţele în sprijinul protejării unuia dintre cele mai importante fluvii din Europa.

România deţine în acest an, preşedinţia Comisiei Internaționale pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR), iar poziţia țării noastre în bazinul Dunării este una extrem de importantă pentru protejarea biodiversităţii şi a mediului înconjurător.

Cu ocazia acestui eveniment, Romfilatelia a introdus în circulație  emisiunea de mărci poștale Ziua Internațională a Dunării.

Emisiunea, alcătuită din patru mărci poștale, patru minicoli și două plicuri prima zi, în componenţa căreia și în contextul biodiversității fiind ilustrate, alături de frumoase peisaje cu nuferi, următoarele specii din fauna dunăreană: lăstunul de mal, lopătarul, vidra și pârșul de alun.

Lăstunul de mal (Riparia riparia), ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4 Lei, este cea mai mică specie de rândunică, întâlnită și în bazinul Dunării. Această pasăre cuibăreşte în colonii ce cuprind un număr variabil de indivizi, cuiburile fiind amenajate la capătul unor galerii săpate în pereții verticali ai malurilor din lunca Dunării. Este cea mai mică dintre speciile de rândunele din Europa. Are o lungime de 12-13 cm și o greutate de 11-19,5 g. Longevitatea maximă înregistrată în natură este de 10 ani, dar media este situată în jurul vârstei de 4 ani. Sexele sunt asemănătoare și nu se pot diferenția după penaj. Se recunoaște după talia mică, bărbia și gâtlejul albe și dunga pectorală întunecată bine conturată de pe piept. Este brun-pământie sau brun-cenușie deasupra, penele de pe părțile superioare au vârfurile deschise în penajul proaspăt. Remigele și rectricele sunt mai brun-închise cu un slab luciu verzui, coada puțin bifurcată. Părțile inferioare albe, cu o dungă pectorală lată brună pe piept ce separă gușa albă de abdomenul alb (dungă pectorală poate să se extinde în jos până la centrul abdomenului); tectricele subalare brun-închise. Strigătul este un „cirr” sau „trrit” repetat, iar cîntecul un ciripit slab. Hrana este formată din insecte pe care le capturează din zbor deasupra apelor. Preferă țânțarii și alte insecte mici, deși câteodată vânează libelule aproape cât ea de mare. Adesea stă pe ramuri sau sârme, de unde urmărește prada. Este o specie monogamă, care cuibărește în colonii masive, care ajung până la 600-700 de cuiburi. Sosește în România și Republica Moldova din cartierele de iernare din Africa unde iernează în prima decadă a lunii aprilie. Cuibul și-l face într-o galerie orizontală adâncă, săpate de ambii parteneri timp de 12-14 zile în maluri abrupte nisipoase, în cariere de nisip și pietriș. La capătul galeriei (culoarului), lungă de 60 cm și lată de 4-6 cm, se află cuibul propriu-zis, căptușit cu pene și fire de iarbă. Cuibul nu este folosit în mai mulți ani de perechea respectivă, care sapă în fiecare primăvară o nouă galerie. Noaptea perechea doarme în cuibul proaspăt săpat, tot acolo având loc și cele mai multe împerecheri. Au fost observate frecvente împerecheri ale ambilor parteneri cu alte exemplare care aparțin altor perechi. Spre sfârșitul decadei a doua a lunii mai, femela începe depunerea pontei care este completă spre sfârșitul lunii mai, fiind alcătuită din 2-7 (de obicei 4-5) ouă. Ouăle sunt clocite timp de 12-16 zile pe rând de ambii partenerii. După eclozare, puii rămân în cuib, unde sunt hrăniți de ambii părinți; pe măsură ce cresc încep să vină la intrarea în galerie unde preiau hrana de la adulți. După aproximativ 19 zile, perioadă ce variază cu 1-2 zile în plus sau minus, în funcție de abundența hranei din anul respectiv, puii devin zburători și părăsesc cuibul. După ieșirea din cuib, deși sunt total independenți, puii stau alături de părinții lor pentru încă o săptămână, iar seara revin la cuib. După această, colonia este abandonată, iar păsările adulte și tinerii formează stoluri mari, de până la 1.000 de exemplare. Cuplurile din sudul României, Dobrogea și sudul Moldovei adesea scot 2 serii de pui. În august-septembrie lăstunii de mal din România și Republica Moldova migrează la iernat în Africa.

Lopătarul (Platalea leucorodia), redat pe timbrul cu valoarea nominală de 6,50 Lei, este o pasăre mare, rară, frumoasă, cu o “găteală” ce atrage în mod firesc admirația omului. Lopătarul este declarat monument al naturii și ocrotit prin lege. Este o pasăre migratoare și vine în România în a doua jumătate a lunii aprilie și pleacă în septembrie, spre locurile de iernat din Africa de Nord. Este întâlnit în Delta Dunării. Toți lopătarii au ciocuri mari, plate, spatulate și se hrănesc în apă puțin adâncă, măturând cu ciocul parțial deschis dintr-o parte în alta. În momentul în care orice creatură acvatică mică atinge interiorul ciocului — o insectă, crustaceu sau pește mic — pasărea închide ciocul. Lopătarii preferă în general apa proaspătă celei sărate, dar se găsesc în ambele medii. Ei trebuie să se hrănească multe ore în fiecare zi. Lopătarii se disting cel mai ușor de ibiși prin forma ciocului, care este lung și plat și mai larg la capăt. Nările sunt situate în apropierea bazei ciocului, astfel încât pasărea să poată respira în timp ce ciocul este scufundat în apă. Ochii sunt poziționați pentru a oferi lopătarilor o vedere binoculară, deși, atunci când se hrănesc, sunt importante și simțurile tactile. La fel ca ibișii, lopătarii au pete goale de piele în jurul ciocului și al ochilor.

Vidra (Lutra lutra), care este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 10 Lei, trăieşte într-o mare varietate de habitate acvatice din zonele joase, până în zona montană. Este un mamifer carnivor, semi-acvatic, care se hrăneşte, îndeosebi cu peşti. Vidrele sunt mai active noaptea, dar în zonele liniştite pot fi observate şi în timpul zilei. Își fac rost de hrană din apă. Vidrele se hrănesc cu pește, broaște, crustacei și alte nevertebrate acvatice, cantitatea de hrană zilnică a unei vidre variind între 15 și 25% din greutatea corporală a animalului. Cantitatea necesară de hrană este influențată de anotimp.Cele mai multe vidre vânează între 3 și 5 ore pe zi. Masculii trăiesc solitari, căutându-și pereche numai în perioada împerecherii, iar femelele se ocupă de creșterea puilor.

Pârșul de alun (Muscardinus avellanarius) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 10,50 Lei. Apropiat de dimensiunile unui şoarece de casă, pârșul de alun este un cățărător şi un săritor excelent. Hrănindu-se mai ales în copaci, are o alimentație diversificată constând în flori, larve şi ouă de păsări primăvara şi vara, semințe, boabe, fructe şi nuci toamna. Este întâlnit în pădurile vechi de-a lungul Dunării, în păduri mixte, în tufișuri de aluni. Majoritatea pârșilor hibernează, cufundaţi într-un somn profund. Pârșul se odihnește cam 7 luni într-un cuib de circa 12 cm diametru – mai mare decât cuibul său de vară. Acest cuib se poate afla într-o vizuină sau sub mușchi sau frunze. Pârșul depozitează hrană atât în cuib cât şi în corp, sub formă de grăsime, care-i va permite să supraviețuiască în sezonul rece.

M. S.