Cu ocazia celei de-a 170-a aniversări a Revoluţiei de la 1848, Romfilatelia a introdus în circulaţie emisiunea de mărci poștale „Renașterea României” în pictură.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8 lei este reprodus tabloul Renașterea României, de Gheorghe Tattarescu.
Revoluţia de la 1848 a reprezentat piatra de temelie a nașterii României. A fost momentul în care intelectualii și artiștii au conștientizat comunitatea de limbă și de cultură a teritoriilor locuite de români, începând să militeze pentru făurirea unui stat unitar. Sentimentul naţional s-a construit inclusiv prin creaţiile pictorilor pașoptiști, care s-au inspirat din curentele artistice la modă în marile orașe din vestul Europei.
Unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii pașoptiste a fost Gheorghe Tattarescu (octombrie, 1820, Focșani – 24 octombrie 1894, București). A fost nepotul pictorului de biserici Nicolae Teodorescu, primul său îndrumător în arta picturii bisericești, care, în anul 1831, a înființat la Buzău o școală de pictură bisericească, unde viitorul mare pictor este înscris ca elev, la vârsta de 11 ani. În copilărie, artistul a pictat biserici împreună cu unchiul său, fiind remarcat de episcopul Chesarie al Buzăului, care i-a oferit în 1845 o bursă la Roma. Și-a făcut studiile în atmosfera revoluţionară a Romei pașoptiste, iar primele sale opere au avut o puternică încărcătură naţională. Educaţia italiană se distinge și prin influenţele aduse operei sale de iconografia creștină.
Tattarescu a participat la revoluția de la 1848. A pictat portretele revoluționarilor Gheorghe Magheru, Ștefan Golescu aflați în exil, iar în 1851 pictează portretul lui Nicolae Bălcescu (în trei replici aproape identice).
Idealul eliberării naționale și al edificării unei Românii moderne este transpus în compoziții alegorice cu subiect revoluționar (Deșteptarea României, 1849, 11 Februarie 1866 – România Modernă, 1866), cu subiect patriotic (Unirea Principatelor, 1857), sau cu subiect istoric (Mircea cel Bătrân la 1386, Neagoe Basarab în fața Mănăstirii Argeș, Lupta lui Preda Buzescu cu hanul tătar).
În 1860 este însărcinat să întocmească un „Album național” al priveliștilor și monumentelor istorice din țară. Astfel, are prilejul de a se afirma și ca peisagist, cu discrete accente romantice (Peștera Dâmbovicioara, 1860).
O mare parte din activitatea sa artistică a fost dedicată artei religioase, creând un stil personal influențat de academismul italian și parțial de iconografia tradițională bizantină. În perioada 1853–1892, cu ajutorul elevilor săi, a pictat, în spirit neoclasic, peste 50 de biserici, printre acestea numărându-se Biserica Colțea, Biserica OțetariBiserica Sf. Spiridon Nou, Biserica Sfântul Nicolae Șelari și Biserica Mănăstirii Radu Vodă, toate din București, biserica nouă a Mănăstirii Bistrița, Catedrala Mitropolitană din Iași, Biserica Greacă din Brăila și biserica Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău. Împreună cu Theodor Aman a înființat, în 1864, Școala de Arte Frumoase din București, unde a desfășurat o bogată activitate ca profesor de pictură,[3] fiind mai apoi și directorul ei în anii 1891–1892.
În 1865 a scris lucrarea „Percepte și studii folositoare asupra proporțiunilor corpului uman și desene după cei mai celebri pictori”.
Casa pe care a cumpărat-o în București în 1855 și în care a locuit timp de aproape 40 de ani a fost transformată în muzeu și a fost deschisă publicului. Înființat în 1951, Muzeul Gheorghe Tattarescu adăpostește o mare parte din lucrările sale.
Gheorghe Tattarescu s-a preocupat și de formarea unei școli artistice românești. Împreună cu Theodor Aman a fondat, în anul 1864, Școala Naţională de Arte Frumoase. A lucrat împreună cu elevii săi mai ales la picturile bisericești.
Artistul a trăit din plin atmosfera politică și culturală a timpului. Este autorul unor portrete memorabile ale liderilor pașoptiști, precum Nicolae Bălcescu, Gheorghe Magheru sau Ștefan Golescu.
În 1848, pe când se afla în Italia, a început să lucreze la un proiect artistic dedicat idealului naţional. Gheorghe Tattarescu a expus pentru prima dată opera la Roma, în 1850. Tabloul alegoric „Deșteptarea României” are ca semnificaţie renașterea ţării prin știinţă, artă și credinţă. Compoziţia este realizată distinct în două planuri. În partea de jos, o femeie se trezește din somn, simbol al României care își rupe lanţurile sclaviei, alături de steagul românesc, parţial desfășurat. În stânga jos, se află cornul abundenţei, iar în dreapta, prin contrast, o familie de ţărani săraci în faţa unei colibe. Un înger ridică vălul obscurantismului, aratând, spre planul superior, simbolurile personificate ale știinţei, artei și credinţei. În fundalul compoziţiei sunt figurate sugestiv Dunărea, Carpaţii și ruinele fostei capitale românești, Târgoviște.
Tattarescu a oferit tabloul domnitorului Barbu Știrbei, care, impresionat de darul primit, a înfiinţat Galeria de Tablouri. Prima piesă din colecţie, donaţie a domnitorului, a fost chiar tabloul lui Tattarescu. Între timp, Galeria a fost transformată în Pinacoteca Statului, iar mai apoi în Muzeul Naţional de Artă.
Opera lui Gheorghe Tattarescu, aflată astăzi în patrimoniul Muzeului Municipiului București, a avut mai multe denumiri. Iniţial, autorul a menţionat pânza cu titlul „Deșteptarea României”. Însă, în 1867, cu ocazia trimiterii la Expoziţia Universală de la Paris, a redenumit-o „Visul României”. În 1953, când s-a înfiinţat Casa Memorială „Gheorghe Tattarescu”, opera a intrat în patrimoniul Muzeului Municipiului București cu titlul „Renașterea României”.
Pe timbrul coliţei nedantelate a emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 15 lei, este reprodus un portret al lui Gheorghe Tattarescu din perioada senectuţii, realizat în creion. Ilustraţia este, probabil, o versiune intermediară a Autoportretului pe pânză, finalizat în anul 1875.
Daniel Mureşan
