Noutăți filatelice: O prietenie pentru eternitate

Ca în fiecare an, la 15 ianuarie, timbrul românesc marchează Ziua Culturii Naționale. Emisiunea din acest an, având subiectul generic „O prietenie pentru eternitate”, alcătuită din 2 timbre, 1 plic „prima zi” și o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat, a fost introdusă în circulație de Romfilatelia luni, 15 ianuarie.
Cea mai frumoasă prietenie din literatura românească, trăită de două personalități rămase în tezaurul cultural românesc, îi are ca protagoniști pe Mihai Eminescu și Ion Creangă.
Numit revizor școlar la Iași, la intervenția directă a lui Titu Maiorescu, poetul Mihai Eminescu îl cunoaște pe hâtrul povestitor în timpul unei inspecții la Școala numărul 2 din Păcurari, unde Creangă era institutor. S-au împrietenit în scurt timp, poetul fiind impresionat de hazul lui Creangă, de felul în care rostea vorbele, proverbele și zicătorile din popor, de agerimea minții sale. La vremea aceea, Ion Creangă nu s-a dedicat scrisului, dar există destule argumente care să susțină ideea că Eminescu l-a îndemnat să ia condeiul în mână. De altfel, introducerea povestitorului în cercul Junimii și prezentarea în plenul acesteia a primei scrieri, respectiv povestea „Soacra cu trei nurori”, dovedesc cu prisosință rolul marelui poet în lansarea în lumea scrierilor, a lui Ion Creangă. La fiecare poveste scrisă, cum a fost și „Harap Alb”, Creangă îi cerea părerea lui Eminescu. Acesta refuză să îi facă corecturi, zicându-i: „Lasă, Creangă, ai să citești la Junimea, tu nu ai nevoie să fii corectat de nimeni”.
După ce Eminescu a fost destituit abuziv din funcția de revizor școlar, bunul său prieten i-a oferit o lungă perioadă de găzduire la Bojdeuca sa din Țicău. Poetul nu suporta însă ideea de a fi o povară și a decis să plece la București. Creangă a rămas fără prieten și, totodată, fără un om plin de învățătură. Deși a păstrat mereu legătura cu marele poet, lipsa acestuia era greu de suportat. Scrisorile adresate acestuia dezvăluie starea povestitorului: „Ai plecat și mata din Iași, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred… Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase… frumoase…”.
Într-o altă epistolă, Creangă îl interoghează: „Ce-i cu Bucureștiul, de ai uitat cu totul de Iașul nostru cel oropsit?…Veronica a fost astăzi pe la mine și mi-a spus că și cu dânsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți-am făcut noi?… De Crăciun te așteptăm să vii… Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin!!!”. La aflarea veștii că Eminescu e bolnav, Creangă a suferit mai multe atacuri de epilepsie, iar moartea poetului a fost o lovitură nimicitoare. În decembrie, în anul morții poetului, se stingea din viață și marele povestitor ale cărei scrieri se regăsesc, traduse, în operele literare ale lumii. De menționat că în același an, la 4 august 1889, răpusă de durere, muza de o viață a marelui poet, Veronica Micle, își află sfârșitul la Mănăstirea Văratec.
Mărcile poștale ale emisiunii cu valorile nominale de 10 lei și 13 lei ilustrează „în tandem” porterete cunoscute ale celor doi mari reprezentanți ai literaturii române, ca un simbol al unei puternice legături de suflet. Reproducerea alternativă a celor două portrete în maniera „ prim plan și plan secundar” ilustrează sugestiv strânsa prietenie dintre cei doi. Blocul special de colecție, adaugă la imaginile mărcilor poștale pe cele ale Caselor memoriale de la Humulești și Ipotești, alături de un text definitoriu al prieteniei aparținând lui A. D. Xenopol.
M. S.