Romfilatelia continuă seria proiectelor dedicate Faunei, una dintre cele mai apreciate tematici în rândul colecționarilor, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale Emoțiile animalelor.
Emisiunea de mărci poștale reproduce imaginile a câtorva exemplare ale faunei, precum elefantul, câinele, pisica, ursul polar, macacul și foca cenușie.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei, este reprodusă o imagine în care sunt prezentați în prim plan o mamă și un pui de urs polar, într-un moment de tandrețe și ocrotire maternă.
Animalele din familia Ursidae sunt animale masive, preferând să își petreacă majoritatea timpului căutând hrană, nefiind adaptate pentru viteză, deoarece au un corp îndesat și musculos, cu picioare groase și un craniu masiv.
Forma lărgită a botului reflectă un simț olfactiv dezvoltat care îl ajută să se hrănească, iar vederea și auzul sunt aspecte mai puțin importante, trăsături vizibile prin faptul că ochii și urechile sunt relativ mici. Ursul polar este un bun înotător, folosindu-și labele din față ca vâsle, fiind capabil să înoate multe ore.
Femelele nasc între lunile noiembrie – ianuarie, perioadă delicată în care cele gestante se retrag într-un bârlog de zăpadă și aduc pe lume puii (de obicei doi), cărora le sunt foarte dedicate, alăptându-i timp de câteva luni. Când puiii cresc și sunt suficient de mari pentru a se aventura pe gheață, mama îi scoate din bârlog pentru a exersa din timp tehnicile cruciale de supraviețuire, timp de doi ani și jumătate.Macacul (Macaca sylvanus), din familia Cercopithecidae, se regăsește în imaginea timbrului cu valoarea nominală de 3,10 lei, cu o mimică ce exprimă nostalgie. Cunoscut și sub numele de „macac berber”, este o specie unică prin distribuția sa în afara Asiei, putând fi întâlnit în Maroc, Algeria și Gibraltar.
Macacul este una dintre cele mai cunoscute specii de maimuțe din Lumea Veche, fiind acoperit cu blană groasă care îl protejează împotriva temperaturilor reci. Culoarea corpului variază de la gri-gălbui până la brun-gri închis, cu fața roșie, fără coadă și cu o lungime a corpului care poate ajunge până la 70 cm, ajungând să cântărească la maturitate aproximativ 12 kg.
Prietenia și apropierea dintre două specii ce sunt renumite pentru lipsa de toleranță una față de cealaltă, sunt surprinse în imaginea timbrului cu valoarea de 5 lei, în care sunt prezenți trei pui de pisică din rasa europeană și un câine din rasa Saint Bernard, care îi protejează.
Câinii Saint Bernard sunt de talie mare și sunt originari din Alpii Elveției. Rasa a devenit celebră în secolul al XIX-lea, fiind folosită, datorită puterii și simțului său remarcabil de orientare, pentru salvarea călătorilor care se rătăceau sau erau înzăpeziți în trecătorile alpine. Numele provine de la trecătoarea Saint Bernard, unde a trăit un celebru reprezentant al rasei, câinele Barry, care, între 1800 și 1812, a salvat 40 vieți omenești, fiind considerat câinele național al Elveției.
Câinii din această rasă au un temperament foarte blând, sensibil și foarte atașat de stăpân.
În același timbru apar și trei pui de pisică europeană, numită și Europeană cu păr scurt sau „pisica comună”, una dintre cele mai vechi, cele mai răspândite și cele mai pure rase de pisici, care a apărut și s-a dezvoltat prin mijloace naturale.
Elefantul african (Loxodonta africana) face parte din familia Elephantidae și din ordinul Proboscidea, fiind ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 19 lei, surprins într-un moment de bucurie și joacă, între doi pui.
Cântărind până la 6,3 tone la maturitate, elefanții sunt printre cele mai mari animale terestre, mari consumatori de hrană și apă, cantitățile ingerate ajungând până la 150 kg de mâncare și 160 de l de apă pe zi.
Trompa este unul din principalele organe care arată felul în care se manifestă, folosind-o pentru a-și exprima afecțiunea, a se feri de obstacole, a salva alți elefanți blocați în noroi, sau pentru a ridica un pui abia născut și a-l pune pe picioare în primele minute ale vieții.
Elefanții comunică prin atingere (se salută prin strângerea trompelor), prin sunete (unele infrasunete pot fi receptate de la 4 km) și gesturi (ridicarea trompei poate reprezenta o amenințare). Animale foarte sociabile, elefanții sunt foarte inteligenți, învață repede, aspecte care au grăbit domesticirea și apropierea lor de oameni.
Elefanții africani sunt răspândiți pe întreg teritoriul Africii subsahariene și în pădurile tropicale din Africa Centrală și de Vest și trăiesc până la 70 de ani, mai mult decât orice mamifer, cu excepția omului.
Cercetătorii, care au petrecut mai mult timp studiind elefanții, au fost surprinși de profunzimea emoțională a acestor animale, observând surprinzătoarea lor înțelegere a fenomenului morții și a durerii pe care aceștia o resimt la pierderea unui membru al grupului.
Pe plicul „Prima zi” este redată imaginea unei foci cenușii (Halichoerus grypus), surprinsă într-un moment de relaxare pe plajă. Foca cenușie populează zonele cu ape înghețate din Atlanticul de Nord și Marea Baltică și face parte din familia Phocidae,.
Înoată foarte bine datorită formei hidrodinamice a corpului și se folosește de acest lucru atunci când vânează. Mustățile sunt foarte sensibile și o ajută să simtă prada din apă.
Foca cenușie vânează singură, însă când iese la mal, preferă să stea în grupuri, acesta fiind un mijloc de a se apăra de prădători. La maturitate măsoară până la 3,5 m și cântărește 300 kg, speranța de viață fiind de aproximativ 40 de ani.
M. S.