Noutăţi filatelice: Domnitori români în pictură

Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale intitulată „Domnitori români în pictură”, ilustrând pe timbre portrete pe pânză ale domnitorilor români.
Primul timbru al emisiunii de mărci poștale cu valoarea nominală de 1,50 lei, redă portretul lui Constantin Brâncoveanu, executat de un pictor anonim la începutul secolului XX, pictură care se află în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, inspirat după un portret aflat la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai (1696).
Constantin Brâncoveanu a fost urmaşul unei vechi familii boiereşti din Oltenia. Tatăl său, postelnicul Papa, a fost ucis în 1655 în timpul răscoalei seimenilor. Mama sa a fost Stanca Cantacuzino. A crescut sub îngrijirea rudelor dinspre mamă şi mai ales a unchiului său, postelnicul Constantin. A primit educaţia corespunzătoare unui boier şi vorbea, pe lângă limba română, limbile greacă şi turcă. Şi-a desăvârşit cunoştinţele în timpul unor misiuni în Transilvania şi la Constantinopole (1681). A fost căsătorit cu Marica, cu care a avut unsprezece copii, dintre care patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi şapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda. Sub domnia unchiului său, Şerban Cantacuzino, a ajuns mare dregător, urcând treptele ierarhiei boiereşti până la demnităţile de mare logofăt şi ispravnic al scaunului ţării.
A urcat pe tronul Ţării Româneşti la 29 octombrie 1688, sprijinit de unchii săi, stolnicul Constantin şi marele spătar Mihai Cantacuzino, fraţii răposatului domn al Munteniei. Aceştia l-au îndepărtat de la tron pe nepotul lor de frate, nevârstnicul Gheorghe, urmaş legitim la tron, optând pentru Constantin Brâncoveanu. Prin aceasta cei doi fraţi Cantacuzino şi-au asigurat influenţa în conducerea treburilor interne ale ţării, precum şi asupra politicii externe a Munteniei. Perioada în care a domnit Constantin Brâncoveanu s-a caracterizat prin îndelungi lupte pentru supremaţie a Imperiului austriac împotriva Imperiului otoman. Ambele imperii aveau interesul să atragă de partea lor Ţara Românească, din varii motive, ea situându-se la limita dintre cele două puteri. Mai târziu se va implica în luptele pentru dominaţie şi Rusia. Brâncoveanu a încercat să păstreze independenţa Munteniei, încercând să evite soarta Transilvaniei, cucerită şi ocupată de austrieci, acţionând împotriva acestora în alianţă cu turcii. Pe de altă parte, a încercat să limiteze influenţa turcilor în Muntenia, aliindu-se cu austriecii. Când a fost cazul s-a aliat cu curuţii (partida antihabsburgică transilvăneană) împotriva austriecilor. A căutat sprijinul Rusiei pentru a se menţine în acest joc, dar fără a primi ajutorul aşteptat. Întreaga lui domnie, de peste 25 ani, s-a caracterizat prin jocuri politice şi diplomatice cu cele trei mari puteri care se confruntau în această zonă a Europei. În anul 1706 l-a înlăturat pe Mihai Cantacuzino din dregătoria de mare spătar, atrăgându-şi ura acestei familii puternice şi influente, cu relaţii atât în Imperiul otoman, cât şi în Occident. Constantin şi Mihai Cantacuzino au început să uneltească împotriva lui Brâncoveanu din anul 1708, la Poarta otomană, încercând să îl discrediteze. Turcii ştiau ce jocuri diplomatice secrete desfăşoară Brâncoveanu, dar i le acceptau pentru că acesta, cu scopul de a adormi vigilenţa înalţilor dregători otomani, le trimitea importante sume de bani şi daruri. Cât timp turcii s-au aflat în inferioritate faţă de ruşi, ei au tolerat activitatea lui Brâncoveanu de a-şi căuta aliaţi între creştini. După ce au încheiat cu succes campania din anul 1711 împotriva ruşilor, pe care i-au înfrânt, turcii şi-au schimbat complet atitudinea faţă de Brâncoveanu. Nu i-au mai îngăduit nici o abatere, iar marile bogăţii ale lui Brâncoveanu, din importante sume de bani erau depuse la Braşov şi Veneţia, au fost un motiv în plus pentru a fi scos din domnie, iar averile confiscate de dregătorii turci. Un alt factor important au fost denigrările adversarilor lui Brâncoveanu, care acum au constituit motive suplimentare pentru a nu mai fi tolerat la domnia Munteniei.
La 24 martie 1714 Constantin Brâncoveanu a fost arestat de Mustafa aga capigi-başa, care a fost trimis cu o escortă înarmată la Bucureşti. Domnitorul, arestat cu întreaga familie, a fost dus la Constantinopole, iar toată averea sa aflată în ţară (bunuri în valoare de 12.000 galbeni şi alte imense valori constând în vase de argint, bijuterii, haine scumpe şi blănuri) confiscată. În locul său a fost numit domnitor al Munteniei spătarul Ştefan Cantacuzino. Pentru a fi siguri că fostul domnitor nu va scăpa cu viaţă, adversarii şi-au trimis rudele la Constantinopole, pe banul Constantin Ştirbei şi logofătul Radu Dudescu, pentru a-l mitui pe vizir, cu scopul ca acesta să nu dea dovadă de clemenţă. Constantin Brâncoveanu a fost întemniţat iniţial la Edi-kule, apoi la Bostangi. A fost torturat pentru a spune unde a depozitat banii în alte ţări, dar deşi fostul domnitor a cedat torturii şi a spus tot ce vroiau turcii să afle, aceştia nu au putut să pună mâna pe imensele sume. Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi şi clucerul Ianache Văcărescu au fost decapitaţi la 15/26 august 1714 în faţa sultanului Ahmed al III-lea. Trupurile celor ucişi au fost aruncate în mare.Văduvele celor ucişi şi singurul nepot de fiu al fostului domnitor au fost surghiunite în Asia Mică.
Portretul lui Grigore al II-lea Ghica realizat de Theodor Aman (1869), face parte tot din colecția Muzeului Național de Artă al României, fiind ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei.
A fost nepotul lui Grigore I Ghica. A fost adus pe tronul Moldovei de Nicolae Mavrocordat, după destituirea lui Mihai Racoviță. A debutat printr-o domnie omenoasă, a scăzut birurile puse de predecesorul său, însă dregătoriile mari le-a acordat tot grecilor. Partida boierilor nemulțumiți, în frunte cu Dimitrie Racoviță, a vrut să-l detroneze cu ajutorul tătarilor. Dar Ghica, ajutat de turci și munteni, îi respinge. Odată cu războiul ruso-turc, Moldova a fost ocupată de ruși, iar el a fost nevoit să părăsească tronul pentru scurt timp, septembrie – octombrie 1739. Cu toate intrigile împotriva lui Constantin Mavrocordat, și cu sumele vărsate la Constantinopol, a fost înlocuit cu acesta în 1741. Recâștigă tronul Moldovei după 6 ani de surghiun și intrigi, dar numai pentru un an: 1747 – 1748, după care răscumpără tronul Țării Românești. Cheltuielile mari cu recâștigarea și menținerea domniei, l-au făcut să mărească tot timpul sarcinile țării. A reparat mai multe mănăstiri și a zidit mănăstirile Frumoasa și Pantelimon (București) și a înființat tot acolo și un spital. A murit ca domnitor la 3 septembrie 1752 și este înmormântat la mănăstirea Pantelimon (București).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 7 lei este reprodus portretul lui Mihai Viteazul, aflat în colecția Muzeului de Artă din Brașov, realizat de Mișu Popp (1881), un valoros, respectat și iubit fiu al Brașovului. Mihai Viteazul a fost domnul Țării Românești între 1593-1600. Pentru o perioadă, a fost conducător de facto al celor trei mari țări medievale care formează România de astăzi: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Înainte de a ajunge pe tron, ca boier, a deținut dregătoriile de bănișor de Strehaia, stolnic domnesc și Ban al Craiovei.
Portretul lui Mihai Viteazul este opera lui Mișu Popp (1827-1892), pictor brașovean, reprezentant de seamă al academismului, participant activ la revoluția din 1848. Chipul domnitorului este înfățișat după o gravură de Aegidius Sadeler, care îl portretizase pe Mihai Viteazul în februarie 1601, pe când acesta se afla la curtea de la Praga a împăratului romano-german Rudolf al II-lea. Gravura a fost descoperită de Nicolae Bălcescu în Biblioteca Regală din Paris și a fost publicată de acesta în „Magazin istoric pentru Dacia”, fiind intens popularizată în epoca redeșteptării naționale (1848-1878). Costumul lui Mihai Viteazul, imaginat de pictor, este alcătuit dintr-o tunică peste care poartă o cuirasă decorată cu stema unită a celor trei principate (Muntenia, Moldova, Transilvania), amintind de unirea realizată în anul 1600, și o mantie cu guler de blană. Atitudinea este una de factură romantică, ușor teatrală. Cu mâna dreaptă sprijinită în șold susţine faldurile mantiei, iar mâna stângă se odihnește pe mânerul unei spade de paradă.
Timbrul cu valoarea nominală de 19 lei redă grafic portretul lui Ștefan cel Mare, tabloul realizat de pictorul Constantin Lecca (1830), aparținând Muzeului Național de Artă din Iași din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova”. După canonizarea lui Ștefan cel Mare de către Biserica Ortodoxă Română, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A fost fiul lui Bogdan al II-lea, domnind timp de 47 de ani, cea mai lungă domnie din epoca medievală din istoria țărilor române.
Ștefan cel Mare este considerat o personalitate marcantă a istoriei României, înzestrată cu mari calități de om de stat, diplomat și conducător militar. Aceste calități i-au permis să treacă cu bine peste momentele de criză majoră, generate fie de intervențiile militare ale statelor vecine, fie de încercări, din interior sau sprijinite din exteriorul țării, pentru îndepărtarea sa de la domnie. În timpul domniei sale, Moldova atinge apogeul dezvoltării statale, cunoscând o perioadă îndelungată de stabilitate internă, prosperitate economică și liniște socială.
Pe setul de două plicuri „prima zi” al emisiunii este ilustrat tabloul intitulat Mihai Viteazul la Călugăreni, pictat de Nicolae Grigorescu (1857), aflat în prezent la Muzeul Național de Artă al României. Bătălia de la Călugăreni a fost parte a conflictului otomano-muntean și a campaniei otomane ce avea ca scop înlocuirea lui Mihai Viteazul și transformarea Țării Românești și Moldovei în provincii otomane.
M. S.