Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea de mărci poștale Cupluri celebre – Poezia dragostei, pentru a marca Ziua Culturii Naționale.
Despre „Luceafărul poeziei românești” merită să pomenim spusele lui Mircea Eliade: „Pentru noi, Eminescu nu e numai cel mai mare poet al nostru și cel mai strălucit geniu pe care l-a zămislit pământul, apele și cerul românesc. El este, într-un anumit fel, întruparea însăși a acestui cer și acestui pământ, cu toate frumusețile, durerile și nădejdile crescute din ele”. În viața marelui poet a intervenit o prezență feminină care i-a marcat puternic existența. Numele ei este menționat în clar într-o versificare în manieră folclorică: „Alei Veronică dragă, / Uite frunza cea pribeagă / E ca viața noastră-întreagă;”
Relația de iubire dintre poet și Veronica Micle (căsătorită la 14 ani cu mai vârstnicul profesor Ștefan Micle) este confirmată de spusele Virginiei Micle (fiica Veronicăi): „Mama a iubit pe Eminescu cu o iubire nemărginită”. Născută pe 22 aprilie 1850 la Năsăud, Veronica devine soția profesorului Micle în anul 1864, cu care va avea două fete, Valeria și Virginia, născute în anul 1866 și respectiv 1868. În anul 1872 cei doi viitori iubiți se întâlnesc la Viena, unde Eminescu era student la filozofie, ocazie cu care se înfiripă o idilă ce avea să fie transformată într-o pasiune însoțită de mai multe despărțiri și reîmpăcări.
Deși se vorbește mai mult despre faptul că relația amoroasă dintre Eminescu și Veronica ar fi debutat în anul 1879 după moartea profesorului Ștefan Micle, există susțineri solide că o primă întâlnire pasională a avut loc în februarie 1876, când soțul Veronicăi era plecat din Iași. Multe poezii apar imediat după această dată: Iubind în Taină, Ce șoptești atât de tainic, Zadarnic șterge vremea, Venin și Farmec, Gelozie etc. După august 1879, flacăra pasiunii adaugă noi poezii: Ah, Cerut-am de la zodii, Dormi, Tu mă privești cu mari ochi ș.a. După moartea lui Ștefan Micle (1879) se reia legătura dintre cei doi, după ce în ciorna scrisorii de condoleanțe Eminescu scria: „viața mea, ciudată și azi și neexplicabilă pentru toți cunoscuții mei, nu are nici un înțeles fără tine”.
Puțini știu că Eminescu era și foarte gelos, motiv pentru care au apărut dese rupturi ale relației dintre cei doi iubiți. El dorea absolutul, o iubire exclusivă și îl deranjau toate speculațiile care făceau referire la infidelitățile Veronicăi. În 1883, a debutat boala care avea să-i fie fatală, șase ani mai târziu, lui Mihai Eminescu. Diagnosticul pus atunci de medicii de la Sanatoriul doctorului Șuțu, din București, a fost „psihoză maniaco-depresivă”. A fost trimis de medici la tratament la Viena, apoi prin Italia, revenind în Iași abia peste un an. Au urmat luni întregi de tratamente și recuperare, iar în 1887 a ajuns în grija surorii sale, Henrieta, la Botoșani. În tot acest timp, Veronica, mutată la București împreună cu copiii, încerca să-l convingă să revină în Capitală, pentru a fi mai bine îngrijit. A reușit să-l facă să vină la București abia în aprilie 1888. Târziu, în dimineața zilei de 15 iunie 1989, poetul se stingea în sanatoriul doctorului Șuțu.
Ultima dată Veronica își vede iubitul în vara anului 1888. Starea poetului se înrăutățește și din cauza unui tratament medical, dacă nu rău intenționat, cel puțin neadecvat. Veronica nu vrea să-l vadă în această stare, ci să-l păstreze în amintire pe Eminescu aflat în „cea mai splendidă epocă a vieții sale intelectuale. Și așa sunt fără nici o lege și fără nici un Dumnezeu, să-mi rămâie cel puțin acela al poeziei, care pentru mine s-a fost întrupat în ființa lui Eminescu”. Veronica nu l-a putut uita, luându-și viața la data de 4 august 1889. Sinuciderea, urmare a unei otrăviri cu arsenic, s-a petrecut la Mănăstirea Văratec, unde se retrăsese. O sinucidere premeditată, la fix 50 de zile după moartea iubirii sale, Mihai Eminescu.
Nici unul dintre personaje nu a renunțat în timpul marcat de iubire la individualitatea proprie, dar miraculos, au acceptat individualitatea senzuală a celuilalt. În ciuda suișurilor și coborâșurilor din relația lor sentimentală s-au iubit cu adevărat, cu intensitate, disperare și teamă. Veronica Micle a avut un loc unic în viața lui Eminescu, manifestându-se ca un imbold în creația eminesciană, dovadă care este oferită de minunatele poezii de dragoste semnate de „poetul nepereche”, din ciclul Veronian.
Pe timbrele cu valoarea de 5 lei și respectiv 11,50 lei sunt reproduse în prim plan portretele celor doi îndrăgostiți, Mihai Eminescu și Veronica Micle. Aceste portrete, individual evidențiate în compoziția grafică a timbrelor sunt acompaniate de sufletul pereche, prezentat în oglindă în varianta alb-negru.
Pe colița nedantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, se regăsește timbrul ce ilustrează ambele jumătăți ale acestei romantice iubiri împreună cu poezia „Dormi” de Mihai Eminescu și o ilustrație simbol a celor doi îndrăgostiți realizată de Ligia Macovei.
M. S.
