Romfilatelia continuă seria emisiunilor dedicate Faunei, foarte apreciate de colecționari, cu o tematică în premieră în filatelia românească și introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Crocodili.
Animalele pe care le numim în mod obișnuit crocodili sunt reptile prădătoare, semiacvatice, aparținând unui grup numit Ordinul Crocodilia sau crocodilieni. Grupul cuprinde 26 de specii actuale, răspândite în principal în regiunile tropicale din Asia, Africa, Australia, America de Nord, America Centrală și de Sud.
Pe primul timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 2,20 lei, este reprezentat aligatorul american (Alligator mississippiensis). Această specie trăiește în America de Nord, din sud-estul Statelor Unite până în Mexic. Adulții au spinarea măslinie, cafenie sau neagră și abdomenul gălbui, în timp ce puii sunt negri cu benzi galbene. Masculii ating lungimi de 3,5-4,5 m, femelele au 2,5-3 m. Adulții sunt oportuniști, consumând pești, amfibieni, reptile, păsări, mamifere și, în unele cazuri, chiar și fructe; puii se hrănesc predominant cu nevertebrate în primele stadii de viață. Aceste reptile au un rol important în ecosisteme: îndepărtând mâlul și vegetația, creează adâncituri care rămân pline cu apă chiar în perioadele secetoase și devin locuri de refugiu pentru animale acvatice și locuri de adăpat și hrănire pentru animalele terestre; de asemenea, aligatorii sunt considerați indicatori ai calității mediului, fiind sensibili la schimbări hidrologice, de salinitate și de productivitate a ecosistemelor.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,70 lei este ilustrat caimanul (Caiman yacare). Această specie este răspândită în America de Sud, unde este endemică pentru Brazilia, Paraguay, Argentina și Bolivia. Are culoarea brună cu pete mai închise. Masculii ating 2-3 metri lungime, în timp ce femelele sunt mult mai mici, ajungând la doar 1,4 metri. Se hrănește în principal cu animale acvatice (pești, melci de apă) și, ocazional, și cu vertebrate terestre, inclusiv șerpi. În secolul XX, acești caimani au fost vânați intensiv pentru pielea lor, folosită în marochinăria de lux, iar populațiile s-au redus drastic. Începând cu 1992, vânarea speciei a fost interzisă de Brazilia, ceea ce a condus la o redresare a populațiilor, estimările arătând un număr de peste 10 milioane de exemplare doar în regiunea Pantanal.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei este reprezentat gavialul (Gavialis gangeticus). Este o specie rară, protejată, care trăiește în câteva râuri din India și Nepal. Adulții au o culoare măslinie, puii au un colorit de camuflaj, cu pete și dungi. Femelele adulte au 2,5-4,5 metri lungime, masculii ating 3-6 metri, fiind printre cei mai lungi crocodilieni actuali. Această specie se hrănește predominant cu pești, botul foarte lung și îngust, cu peste 100 de dinți, fiind o adaptare la acest tip de pradă. Masculii adulți au, la capătul botului, o umflătură cu ajutorul căreia produc, în perioada împerecherii, un sunet șuierător. Gavialul a fost larg răspândit pe subcontinentul indian, dar populațiile și arealul acestei specii s-au restrâns drastic începând din anii 1940. Declinul are multiple cauze: omorârea intenționată de către pescari, vânarea (pentru piele, trofee și șamanism), colectarea ouălor pentru consum, devierea cursurilor de apă, transformarea zonelor riverane în terenuri agricole, scăderea populațiilor de pești ca urmare a pescuitului excesiv ș.a.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 19 lei este ilustrat crocodilul cubanez (Crocodylus rhombifer). Specia este endemică pentru Cuba. Este un animal de talie medie, atingând o lungime medie de 2-2,5 m (masculii ajungând uneori până la 3,5 m) și greutatea de 70-80 kg. Adulții se hrănesc cu pești, țestoase și mamifere mici; puii consumă nevertebrate și pești mici. Este considerat cel mai inteligent dintre crocodilii actuali și studiile arată că indivizii se pot coordona în grupuri pentru a vâna prăzi mult mai mari. Este o specie critic periclitată, datorită vânării excesive, precum și arealului și habitatului restrâns. Arealul istoric al speciei cuprindea întreg arhipelagul Caraibe, în timp ce în prezent această reptilă mai supraviețuiește doar în câteva locuri din Cuba.
Pe plicul „prima zi” este ilustrat crocodilul de Nil (Crocodylus niloticus). Crocodilul de Nil este o specie de mari dimensiuni, răspândită în Africa sub-sahariană, unde a fost semnalată în peste 25 de țări. Este una dintre cele mai mari reptile din lume. Masculii adulți ating lungimi de 3,5-5 metri și greutăți de până la 750 kg, dar au fost capturate și exemplare care depășeau 6 m în lungime și o tonă greutate. Este un prădător agresiv și agil, care atacă o gamă largă de prăzi de diferite dimensiuni: pești, reptile, păsări, mamifere, inclusiv mamifere mari cum sunt antilopele, bivolii africani, zebrele și chiar oamenii. Prin excelență, crocodilul de Nil este un prădător de ambuscadă și poate sta la pândă ore întregi, așteptând momentul potrivit pentru a ataca. Indivizii speciei sunt sociali și există o ierarhie bine stabilită în cadrul grupurilor, determinată de dimensiune: masculii cei mai mari sunt în topul ierarhiei și au acces primii la pradă și la locurile cele mai bune de însorit. În prezent, specia nu prezintă un risc iminent de dispariție și se estimează că populațiile sălbatice cuprind până la jumătate de milion de indivizi.
M. S.