Romfilatelia dedică colecționarilor, o tematică, în premieră, în filatelia românească, emisiunea de mărci poștale Cameleoni.
Pe primul timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 2,20 Lei, este ilustrat cameleonul cu creastă (Chamaeleo calyptatrus). Arealul de răspândire al acestui cameleon include Peninsula Arabică, respectiv, teritoriile statelor Yemen și Arabia Saudită.
Este un cameleon de talie mare, cu dimensiuni cuprinse între 43 și 61 cm la masculi, în timp ce femelele ajung la maxim 35 cm. Se hrănește în principal cu insecte, dar este una dintre speciile de cameleon care consumă și plante, în special în sezonul uscat ca sursă de apă. Au o excrescență distinctivă pe cap, ca un coif înalt de până la 5 cm la masculi. Când este amenințat, se face negru și se strânge ghem. Specia are o durată de viață cuprinsă între 5 și 8 ani, iar maturitatea sexuală este atinsă foarte repede, la vârsta de 5 luni. Femelele depun ponte ce numără până la 85 de ouă de mai multe ori pe an, acestea fiind îngropate în nisip. Embrionii trec printr-un fenomen cunoscut sub numele de diapauză, respectiv există o perioadă de timp între depunere și începerea dezvoltării embrionare, factorul declanșator fiind influențat de temperatură.
Pe timbrele cu valorile nominale de 3,30 Lei și 19 Lei este redat cameleonul panteră (Furcifer pardalis). Cameleonul panteră (Furcifer pardalis) trăiește în regiunile din nordul și estul Madagascarului și în insulele învecinate, Reunion și Mauritius, unde a fost introdus. Coloritul său se schimbă repede și des, între albastru-deschis și verde-închis, ca urmare a stimulilor externi sau interni, dar întotdeauna își păstrează dunga laterală albă strălucitoare. Deseori își schimbă culoarea pentru a-și controla temperatura sau pentru a comunica cu alți cameleoni. Masculul adult are cel mai viu colorit dintre toate speciile de cameleoni din Madagascar, cu o gamă de nuanțe uluitoare de verde, turcoaz, cărămiziu, gri și alte combinații ale acestora. Această specie are o talie mare, masculul ajungând la lungimea de circa 20 cm, în timp ce dimensiunea medie a femelelor este de obicei cam jumătate din cea a masculilor. Pe vârful botului prezintă o zonă osoasă, care este mărginită de solzi mari. Masculul se deosebește de femelă printr-un mic apendice nazal. Coada este destul de lungă, poate fi strânsă în spirală și servește ca organ prehensil (prindere și apucare). Ochii sunt mari, situați pe părțile laterale ale capului și fiecare ochi poate fi mișcat independent, astfel înregistrând imagini diferite. De exemplu, cu unul poate cerceta împrejurimile și cu altul poate fixa o posibilă pradă. Limba este foarte lungă, subțire, puțin îngroșată în față și lipicioasă, fiind folosită pentru prinderea prăzii. Reproducerea este ovipară, femela depune între 10 și 40 de ouă în serii de până la 8 ponte pe an. Acestea au o coajă pergamentoasă și sunt îngropate în solul umed. După o perioadă de incubare de circa 8 luni apar juvenilii.
Cameleonul cu coarne (Trioceros jacksonii) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 5 Lei.
Este o specie africană. Trăiește în pădurile din Kenya și nordul Tanzaniei, la altitudini cuprinse între 1600 și circa 2400 de metri. Specia a fost introdusă și în Hawaii, în 1972, unde există populații stabile la altitudini cuprinse între 100 și 1000 de metri. Masculii ajung până la 30 cm lungime, iar femelele la circa 20 cm. Prezintă o mică creastă pe ceafă și coada prehensilă. Se mai numește cameleon cu trei coarne deoarece masculul prezintă trei coarne: unul situat deasupra nasului, iar celelalte deasupra ochilor. Femela se deosebește de mascul prin faptul că nu prezintă coarne. Cameleonii au culoare verde deschis și uneori și urme de galben sau albastru. Își schimbă culoarea în funcție de temperament, starea de sănătate și dispoziție. Se hrănesc cu insecte pe care le prind folosind limba lungă și lipicioasă. Au abilitatea de a se uita în două direcții, iar creierul are capacitatea de a distinge simultan două imagini separate și de a nu le încurca. Majoritatea timpului îl petrec pe crengi de care se prind folosind membrele adaptate în acest sens și coada prehensilă.
M. S.