Emisiune numismatică: 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș – set de trei monede

Daniel Mureşan

Banca Naţională a României a lansat în circuitul numismatic un set de trei monede dedicat împlinirii a 500 de ani de la sfințirea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș.

– Monedă Tombac-cuprat

• Valoare nominală: 1;
• Metal: Tombac-cuprat /1000;
• Greutate: 23,5 grame;
• Dimensiune: diametru 37 mm;
• Margine: zimțată;
• Calitate: proof;
• Tiraj: 150;
Avers: redă un detaliu ornamental exterior al bisericii mănăstirii Curtea de Argeș, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „1 LEU”, stema României și anul de emisiune „2017”. Revers: prezintă imaginea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș și inscripția în arc de cerc ,,500 DE ANI DE LA SFINTIREA BISERICII MANASTIRII CURTEA DE ARGES”.

– Monedă Argint

• Valoare nominală: 10;
• Metal: Argint 9999/1000;
• Greutate: 31,103 grame;
• Dimensiune: diametru 37 mm;
• Margine: zimțată;
• Calitate: proof;
• Tiraj: 150;
Avers: redă un detaliu ornamental exterior al bisericii mănăstirii Curtea de Argeș, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „10 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”. Revers: prezintă imaginea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș și inscripția în arc de cerc ,,500 DE ANI DE LA SFINTIREA BISERICII MANASTIRII CURTEA DE ARGES”.

– Monedă Aur

• Valoare nominală: 100;
• Metal: Aur 900/1000;
• Greutate: 6,452 grame;
• Dimensiune: diametru 21 mm;
• Margine: zimțată;
• Calitate: proof;
• Tiraj: 150;
Avers: redă un detaliu ornamental exterior al bisericii mănăstirii Curtea de Argeș, inscripţia în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2017”. Revers: prezintă imaginea bisericii mănăstirii Curtea de Argeș și inscripția în arc de cerc ,,500 DE ANI DE LA SFINTIREA BISERICII MANASTIRII CURTEA DE ARGES”.
Mănăstirea a fost construită de Neagoe Basarab (1512 – 1517) pe locul vechii mitropolii (1359). Pictura interioară, realizată de zugravul Dobromir, a fost terminată în anul 1526, în timpul domniei lui Radu de la Afumați. Ea este păstrată fragmentar în Muzeul Național de Artă din București. Reparată de câteva ori, biserica a fost restaurată (1875 – 1886) de arhitectul francez André Lecomte du Noüy, discipol al lui Eugène Viollet-le-Duc, care i-a adus și unele modificări care au diminuat valoarea istorică a monumentului. Construită din piatră fățuită și profilată, biserica are un plan triconc, inspirat din planimetria bisericii Vodița II, reluat ulterior și în alte construcții (mitropolia din București, biserica fostei mănăstiri Cotroceni, mănăstirea Tismana etc.).
Printre cele mai vechi așezări de care vorbește istoria noastră se numără și Curtea de Argeș cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificațiile sale de piatră și puțul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor și biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” răsfrâng această faimă asupra întregii așezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeș de mai târziu.
După documente și inscripții, ca și din mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui străvechi ținut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici întâiele centre locuite, face însă dovada că: aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, să ateste deopotrivă cu existența unui scaun Domnesc, și pe aceea a unei însemnate organizări bisericești. Astfel asociate, puterea statală și cea religioasă împodobesc valea Argeșului cu fapte de arme și locașuri de închinare, care-i păstrează intactă funcția ei spirituală, chiar atunci când capitala se muta la Târgoviște.
Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeșul voievodal, de bună seamă că biserica înălțată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcție de artă și arhitectură bisericească.
Începută în 1514, din dorința lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, lucrările s-au încheiat trei ani mai târziu, așa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de „mănăstirea domniei mele de la Argeș”, și să-i hărăzească „vama ce este la Ocna Mică de la Târgoviște…”. Ascultând nu numai legenda, ci și unele știri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă de zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veșnice a lui Neagoe Basarab.
Așadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumați (1522-1529), odată urcat pe scaun, a consfințit continuarea decorării așezământului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care menționează și numele lui Dobromir zugravul.
După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundațiile unui locaș mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Țării Românești. Pe aceasta, Neagoe găsind-o „dărâmată și neîntărită… a zidit-o și înălțat-o din temelii”, fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întărește. În această formă, biserica Mănăstirii Curtea de Argeș cunoscută din 1793 sub denumirea de „Biserica Episcopală”, când a devenit reședința Episcopiei Argeșului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcții al sale.
Ca atare o pomenesc documentele și o amintesc toți călătorii străini, care și-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, considerau vechea așezare a lui Neagoe drept „una din minunile lumii”. Aceleași cuvinte de înaltă prețuire le notează, în 1794, și englezul Robert Ainslie și – mai târziu – pictorii Bouquet și Lancelot, ale căror însemnări de călătorii și stampe au făcut să circule și în afara granițelor țării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab.
După unele refaceri parțiale și întregiri în timp ale ansamblului sau, vătămată și de un puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeș a fost refăcută – astfel după cum se vede astăzi – de arhitectul francez André Lecomte du Noüy și de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost isprăvită în anul 1885 și sfințită la 12 octombrie 1886.
Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, Carol al II-lea(nu însă și Regina Elena, care este înmormântată la Lausanne, Elveția), precum și Ana.