Platoul din faţa Parcului Central din Zalău a găzduit miercuri, 29 iulie, un ceremonial prilejuit de sărbătorirea “Zilei Imnului Naţional” al României. Evenimentul, organizat de Instituţia Prefectului, a debutat cu un ceremonial religios, salutul drapelului şi trecerea în revistă a Detaşamentului de Onoare. La eveniment au luat parte autorităţile locale, reprezentanţi ai instituţiilor publice, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere, dar şi câţiva cetăţeni aflaţi în trecere prin zonă. Ceremonialul a continuat cu intonarea Imnului Naţional, de către mica yălăuancă, cu voce de aur, Alice Ghile. Imnul Deşteaptă-te Române a fost cântat pentru prima dată la 29 iulie 1948 în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, “Deşteaptă-te române!”, a fost ales imediat după Revoluţia din Decembrie 1989 – imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din anul 1991. Versurile imnului naţional actual al României aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet, jurnalist, tarducător şi un adevărat tribun al epocii Revoluţiei de la 1848, iar muzica a fost compusă de Antonn Pann – cunoscut poet şi culegător de folclor. Imnul de stat al României este alcătuit din 11 strofe, iar la ocazii festive se interpretează strofele 1,2, 4 şi 11. Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în anul 1998, Ziua Imnului Naţional al României.
O nouă sărbătoare ţinută de ăia cu salarii triplate şi de ăia cu pensii speciale, sfidătoare şi neruşinate.
Noi n-avem ce sărbători !