Instituţia Prefectului Sălaj a organizat luni, 9 Mai, o serie de activităţi prin care a marcat “Ziua Europei”. Participanţi la activităţile dedicate Zilei de 9 Mai au fost elevii clasei a VII-a C de la Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” din Zalău care au asistat la o lecţie deschisă în cadrul căreia au aflat informații despre simbolurile Uniunii Europene (UE), instituțiile europene și drepturile cetățenilor în spațiul comunitar. Din programul dedicat “Zilei Europei” nu a lipsit cuvântul de deschidere al reprezentantului guvernului în teritoriu Marin Niţu, discuţiile interactive între elevi şi reprezentanţii instituţiei organizatoare şi distribuirea unor pachete cu broşuri informative elevilor participanţi – distribuite cu sprijinul Biroului de Informare a Parlamentului European în România.
„Ziua Europei” – 9 Mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano, în anul 1985, apreciindu-se că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei şi altor state europene, să pună “bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”. Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Viziunea sa era de a crea o instituție europeană care să centralizeze și să gestioneze producția de cărbune și oțel. Un an mai târziu, a fost semnat tratatul care prevedea crearea unui astfel de organism. Propunerea lui Robert Schuman este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene.