Ziua Drapelului, marcată la Zalău

Ziua Drapelului a fost marcată joi, 26 iunie, la Zalău, pe platoul de marmură din faţa Instituţiei Prefecturii, începând cu ora 9. La eveniment au luat parte autorităţi locale şi judeţene, şefi de instituţii, cadre militare, veterani, angajaţi ai MAI, reprezentanţi ai societăţii civile şi Fanfara Promenada. Drapelul naţional a fost sfinţit de un preot militar şi sărutat de către oficilităţi, după care a fost arborat pe catarg, pe acordurile Imnului Naţional.
Despre însemnătatea şi importanţa respectării simbolurilor naţionale a vorbit prefectul judeţului, Ionel Ciunt.
Ziua Drapelului sau Ziua Tricolorului a fost proclamată prin lege în 1998 şi se sărbătoreşte, anual, în 26 iunie. În 1834, voievodul Alexandru Ghica al Ţării Româneşti a atribuit Armatei ca steag tricolorul, cu cele trei culori.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare, acompaniamentul muzical fiind asigurat de Fanfara „Promenada” a Primăriei Zalău.
Urmaş al vechilor steaguri de luptă din Moldova şi Ţara Românească, tricolorul a apărut în secolul al XIX-lea şi a devenit simbol al identităţii şi unităţii naţionale. Pe câmpul de luptă sau în competiţiile sportive, ca însemn al statului sau ca dovadă de patriotism, îi însoţeşte pe români de aproape două secole. Ziua de 26 iunie a fost proclamată Zi a Drapelului Național al României în mai 1998.
Istoria Tricolorului, un simbol mai vechi decât Marea Unire, începe în 1848. În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I: albastrul apare lângă hampă, galben în mijloc, roşu în partea exterioară.
Tricolorul ca simbol al națiunii românești apare la începutul secolului al XIX-lea. Poate fi văzut în picturile de pe pânza drapelului răscoalei lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia li se atribuie pentru prima oară semnificația: Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui).
Tricolorul românesc e simbol de libertate la 1848 şi de unitate la 1859. Îi însoţeşte pe ostaşii care aduc independenţa României în 1877. Spre el vor privi cu speranţă românii în lupta pentru unitate, încununată la 1918.
La începutul secolului al XIX-lea, în vremea domnitorilor Alexandru Dimitrie Ghika şi Mihail Sturdza, steagurile Principatelor aveau doar două culori: în ţara Românească galben şi albastru, în Moldova – roşu şi albastru. Primul decret pentru a prezenta tricolorul ca steag naţional datează de la 14 iunie 1848. Steagul revoluţionarilor de atunci avea aceleaşi culori ca astăzi, dar aşezate orizontal.
În 1861, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel oficial al Principatelor Unite. „Steagul este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea”, declama domnitorul.
În forma pe care o are şi astăzi, drapelul a fost adoptat în 1867, în timpul domniei lui Carol I. Pânza era tricoloră, albastrul apare lângă hampă, deci culorile sunt pe verticală, galben în mijloc, roşu în partea exterioară. În cele patru colţuri, nişte ghirlande din frunze de laur, apărea cifrul domnitorului Carol I, iar în centru era pictată stema ţării.
În 1948, comuniştii au interzis însemnele regatului şi au aşezat pe steag noua stemă a republicii.
Românii au decupat stema cu elemente sovietice de pe steag în Decembrie 1989. Îşi recuperau astfel drapelul, după mai bine de 40 de ani în care nu le mai aparţinuse.
Pentru sportivi si pentru exploratori, drapelul nu are răceala însemnului oficial. El este, înainte de toate, semnul victoriei şi al mândriei de a fi român.
De câţiva ani, drapelul are şi o zi a lui – 26 iunie. Dar ne însoţeşte mai ales de Ziua Naţională, când ne ajută să ne amintim cine suntem.