Zilele Porţilor Deschise. 30 de ani de la reînfiinţarea Consiliului Judeţean Sălaj

Cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la reînfiinţarea Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj, preşedintele administraţiei judeţene, Dinu Iancu Sălăjanu, a organizat astăzi, la sediul instituţiei, o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat programul evenimentelor. “Această aniversare o vom desfăşura prin anumite evenimente, care vor avea loc timp de trei zile. Activităţile vor începe joi – 31 martie şi se vor încheia sâmbătă în 2 aprilie. Joi şi vineri în intervalul orar 10-19  vor fi <<Zilele Porţilor Deschise>>, iar sălăjenii sunt invitaţi să ne treacă pragul pentru a vizita standurile amenajate în curtea instituţiei, de către structurile subordonate: replici ale echipamentului roman de luptă, registre de stare civilă din secolul XIX, plimbări virtuale prin anticul oraş Porolissum, porturi tradiţionale sălăjene, jocuri de cultură generală, promovarea zonelor turistice din Ţara Silvaniei sunt doar câteva din activităţile pregătite pentru public”, a precizat preşedintele CJ Sălaj. La “Ziua Porţilor Deschise” sunt aşteptaţi şi elevi de la unităţile de învăţământ din întreg judeţul, care şi-au anunţat prezenţa şi care vor avea ocazia să vadă ceea ce înseamnă şi presupune activitatea CJ Sălaj. “Sunt foarte mulţi oameni maturi, în judeţul Sălaj, care nu cunosc atribuţiile şi activităţile CJ Sălaj. Sunt persoane care confundă activităţiile şi atribuţiile CJ Sălaj cu atribuţiunile primăriilor din judeţ (…)”, a adăugat preşedintele CJ Sălaj. Potrivit acestuia, în cadrul manifestărilor va fi pusă la dispoziţie o carte de onoare, în care toţi cei care doresc, respectiv cetăţenii care vor trece pragul instituţiei, vor putea consemna gânduri. În holul instituţiei este amenajată galeria preşedinţilor CJ Sălaj, a tuturor celor care au pus o cărămidă la construcţia Sălajului de astăzi. Este vorba despre o galerie foto cu cei zece preşedinţi pe care instituţia i-a avut din anul 1926 până în prezent.

Istoria CJ Sălaj a început în anul 1926

Istoria CJ Sălaj a început în anul 1926, an în care în sediul de atunci al Prefecturii – astăzi, sediu al Primăriei Zalău – a avut loc şedinţa de constituire a primului consiliu judeţean alcătuit din 30 de consilieri. În funcţia de preşedinte a fost ales Gheorghe Pop de Oarţa, lider al Partidului Naţional Român din Sălaj. Până în 1938, an în care regele Carol al II-lea a desfiinţat partidele politice şi implicit, consilii judeţene, CJ Sălaj a avut cinci preşedinţi: Gheorghe Pop de Oarţa – două mandate (1926-1929 şi 1930-1931); Alexandru Aciu – două mandate (1929-1930 şi 1932-1933); Mihai Gurzău – 1933-1936; Ilie Călăuz – 1936-1937 şi Petru Cupcea 1937-1938. CJ Sălaj a fost reînfiinţat după Revoluţie, 1 aprilie 1992, în urma primelor alegeri locale din România desfăşurate în luna februarie a aceluiaşi an. Avea în componenţă 37 de consilieri judeţeni, una din atribuţiile principale fiind coordonarea activităţilor consiliilor locale pentru realizarea serviciilor publice de interes judeţean. Funcţia de preşedinte al primului consiliu judeţean post-decembrist i-a revenit lui Victor Hălmăjan, al cărui mandat a durat până în anul 1992. I-au urmat: Sorin Cosma – 1996-2000, Leontin Bordaş – 2000-2004, Tiberiu Marc – 2004-2020 şi Dinu Iancu Sălăjanu – 2020- prezent.

 

One Thought to “Zilele Porţilor Deschise. 30 de ani de la reînfiinţarea Consiliului Judeţean Sălaj”

  1. GOGU

    si chefu pe cand?

Leave a Comment