Zălăuancă găsită inconştientă

 

O tânără, în vârstă de 28 de ani, a fost găsită marţi seara, într-un apartament din municipiu, în stare de inconştienţă. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, în jurul orei 22, a fost solicitat, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, ajutorul pompierilor pentru deblocarea unei uşi într-un imobil situat pe strada General Dragalina, din Zalău. Echipajul ajuns la faţa locului a pătruns în apartament prin geamul dormitorului, cu ajutorul scării culisabile, unde a găsit o femeie în stare de inconştienţă. Aceasta a fost preluat de un echipaj SMURD şi a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Zalău. „În jurul orei 22, la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului a fost adusă o pacientă din Zalău cu ingestie voluntară de medicamente”, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale. Femeia a fost stabilizată, în prezent fiind internată în spital pentru tratament de specialitate.

 

4 Thoughts to “Zălăuancă găsită inconştientă”

  1. Anonim

    Inca un titlu a la flavia, care nu spune nimic. De ce era femeia inconstienta? Ai ratat esenta!

  2. Anonim

    mai anonimule, doar no fi ziaristii astia doctori
    comentezi si tu sa te afli in treaba

    1. Anonim

      Nu-s doctori, is ziaristi. Tocmai de-aia trebuie sa puna intrebari. I se spune documentare!

  3. m

    Dealtfel cauza inconstientei se subantelege din comunicatul purtatorului de cuvant al spitalului : ingestie voluntara de medicamente . Trebuie doar sa citesti si sa si incerci sa intelegi , inainte de a comenta

Leave a Comment