Un accident grav, soldat cu decesul unei persoane, a avut loc duminică, 20 ianuarie a.c., la ora 17.45. Un tânăr de 21 de ani, din comuna Halmăşd, conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 191 E, iar în localitatea Peceiu, pe o porțiune de drum în pantă, din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile drum a pierdut controlul volanului, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a acroşat un bărbat de 77 de ani, care se deplasa regulamentar, în calitate de pieton, pe partea stângă a drumului.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, iar pietonului i-au fost recoltate probe de sânge, întrucât nu a putut fi testat. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii, însă luni, 21 ianuarie a.c., la ora 7.00, a decedat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă, ulterior încadrarea juridică a fost schimbată în ucidere din culpă.