Un tânăr de 26 de ani din Buzău a fost rănit uşor sâmbătă, 9 septembrie, în jurul orei 2.40, după ce a ajuns cu autoutilitara în şanţ.
Din primele cercetări efectuate de poliţiştii sălăjeni s-a stabilit că în timp ce conducea autoutilitara proprietate personală pe DN 1F, între localităţile Sîncraiu Almaşului şi Sutoru, buzoianul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, iar într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit carosabilul şi a intrat în şanţ.
În urma impactului, conducătorul auto a fost rănit uşor. La testarea cu etilotestul, rezultatul a fost negativ.