Poliția Municipiului Zalău au fost sesizată în data de 7 aprilie, de către o femeie de 55 de ani, din municipiul Zalău, cu privire la faptul că soțul ei ar fi bătut-o. La fața locului, polițiștii au constatat că soțul victimei, în vârstă de 59 de ani, era beat și violent. Astfel, polițiștii au concluzionat că există un risc iminent de pericol, au întocmit formularul de risc și au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele bărbatului, pentru o perioadă de 5 zile.
De asemenea, în urma aspectelor constatate, pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între femeia agresată și soțul acesteia, polițiștii au dispus montarea unui dispozitiv care permite monitorizarea bărbatului prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.
Tot o agresiune au constatat și polițiștii din Șărmășag, care au fost sesizați în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că o femeie de 25 de ani, din localitatea Uileacu Șimleului, județul Sălaj, a fost bătută de către soțul ei, de 24 de ani.
În urma evaluării riscului, față de bărbatul de 24 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu, nefiindu-i montat un dispozitiv de monitorizare electronică, deoarece femeia a refuzat montarea acestuia. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei.
M. S.
[…] pentru o perioadă de 5 zile. De asemenea, în urma aspectelor constatate,… Articolul Viteji nevoie mare: și-au bătut nevestele apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]