Pompierii sălăjeni au fost solicităţi să intervină în cursul zilei de vineri, 30 decembrie, pentru a stinge incendiile produse în mai multe gospodării din judeţ.
Prima acţiune de acest gen a avut loc înainte de a se crăpa de ziuă, la o casă din localitatea Voivodeni, comuna Dragu. La faţa locului au intervenit pompierii de la Garda Hida. Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a incendiului a fost efectul termic de la o sobă lăsată nesupravegheată ori supraîncălzită. Au ars aproximativ 60 mp din acoperiș, circa 50 mp din podul imobilului și piese de mobilier.
În jurul prânzului, acelaşi echipaje au intervenit la un accident rutier petrecut pe drumul E81, pe raza localităţii Sînmihaiu Almaşului, pentru a deconecta bateria autoturismului şi a sablat carosabilul de combustibilul scurs.
Spre seară, pompierii – de această dată, cei de la Garda Ileanda – au fost din nou solicitaţi, după ce acoperişul unei case situate pe strada Simion Bărnuţiu din Ileanda a luat foc. Cauza probabilă de incendiu a fost coșul de fum deteriorat, flăcările mistuind circa doi metri pătraţi de acoperiș. Salvatorii au fost chemaţi şi în Chechiş, comuna Bălan, unde a luat foc un coş de fum. Din fericire, în acest caz nu au fost înregistrate pagube. Probleme similare au fost şi în Şoimuşeni, comuna Letca, însă aici focul a fost lichidat de către localnici până la sosirea pompierilor.
Un alt incendiu s-a produs în Colonia Sighetu Silvaniei, la o anexă gospodărească, fiind stins de către echipajele Serviciului de Voluntariat pentru Situaţii de Urgenţă Sărmăşag.