Împlinirea a 414 ani de la victoria oştilor conduse de domnitorul Mihai Viteazul împotriva armatelor lui Sigismund Bathory a constituit, şi în acest an, prilej de sărbătoare la Guruslău. Localitatea a găzduit duminică, 2 august, tradiţională Serbare omagială “Mihai Viteazul”. Evenimentul, de la monumentul din localitate, a fost organizat de Primăria comunei Hereclean, Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Fundaţia „Mihai Viteazul” din Guruslău. În acest an, datorită lucrărilor de reabilitare a monumentului, particianţii, autorităţi publice judeţene şi locale nu au depus jerbe. Toate manifestările cultural-artistice au avut loc pe scena amplasată la poalele dealului şi au debutat cu discursul oficialităţilor. Prezent la eveniment, suprefectul judeţului Sălaj, Szilaghi Robert, a precizat că Mihai Viteazul este una dintre cele mai mari personalităţi ale istoriei române din toate timpurile. “Am convingerea că monumentul ridicat în cinstea victoriei reputate de oastea lui Mihai Viteazul la Guruslău, îşi va îmbunătăţi aspectul după finalizarea lucrărilor de restaurare care sunt în derulare şi care se vor finaliza până la sfârşitul anului”, a precizat reprezentantul Instituţiei Prefectului Sălaj. Serbarea de la Guruslău a continuat cu un program artistic oferit de ansamblurile folclorice „Poieniţa” din Cehu Silvaniei, „Derşidana” din Derşida, „Berekenye” din Cehu Silvaniei, „Codruleţul” – Cehu Silvaniei), „Illegetok” – Sărmăşag, „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi trupa Orion. La finalul Serbării, participanţii au avut parte de un foc de un impresionant foc de artificii.
Monumentul de la Guruslău a fost inaugurat în 1976, în decursul timpului degradându-se ca urmare a infiltraţiilor apelor pluviale. Opera a fost ridicată pe dealul Guruslăului, în cinstea victoriei lui Mihai Viteazul din 3 august 1601, împotriva lui Sigismund Bathory, ultima victorie înainte de asasinarea sa. Inaugurat la 21 octombrie 1976, obiectivul este o reconstrucţie, într-o formă impozantă, a monumentului de zece metri ridicat în 1928 pe colina din apropierea localităţii şi demolat în 1941 de autorităţile maghiare. Edificiul, realizat de sculptorul Victor Gaga, are aproape 27 de metri înălţime şi se află pe lista monumentelor istorice.
Monumentul de la Guruslău a fost inaugurat în 1976, în prezenţa preşedintelui Republicii Socialiste România. Atenţie, nu mai este voie să spunem Nicolae Ceauşescu, bolşevicii de la putere au scos lege în acest sens !