Uzat fizic și moral, sistemul de alarmare al judeţului trebuie înlocuit

Instituţia Prefectului Sălaj a găzduit miercuri, 20 martie, întâlnirea semestrială a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU).
Principalele puncte de pe ordinea de zi au vizat:
• raportul de analiză privind organizarea înștiințării, avertizării și alarmării, la nivelul județului Sălaj;
• prezentarea „Programului acțiunii de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost realizate și întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor mari”;
• prezentarea analizei intervențiilor la incendii de vegetație uscată;
• prezentarea analizei intervențiilor la elemente de construcții care pun în pericol siguranța cetățenilor.
Potrivit datelor centralizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, sistemul de înştiinţare, avertizare şi alarmare al judeţului include 90 de sirene operative, 82 la UAT-uri şi 11 la operatori economici şi instituţii. Dintre acestea, 78 sunt electrice şi 15 electronice. De asemenea, există cinci centrale de alarmare operative, care acţionează sirenele electrice, iar sistemul RO-ALERT poaze fi folosit, în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol. (https://ro-alert.ro/). Sistemul de avertizare-alarmare în aval de barajul Vîrșolț satisface în bune condiţii cerinţele privind alarmarea populaţiei din zonele inundabile.
Reprezentanţii ISU Sălaj au precizat că sistemul de alarmare al judeţului trebuie treptat înlocuit şi completat, deoarece este uzat fizic şi moral, fiind ca fabricaţie şi concepţie din anii 70. În aceste condiţii, sistemul necesită un volum mare de cheltuieli de întreţinere şi nu prezintă siguranţă în funcţionare.
Directorul SGA Sălaj, Cristian Crişan, a precizat faptul că, în vederea diminuării pagubelor produse de inundaţii generate de revărsări ale cursurilor de apă sau scurgeri de pe versanţi, în perioada 18 martie – 30 aprilie are loc acţiunea de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apa şi au fost realizate şi întreţinute şanturile şi rigolele în localităţi, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari. Din echipa de verificare fac parte reprezentanţi ai SGA Sălaj, Garda de Mediu, Garda Forestieră, Instituţia Prefectului și ISU Sălaj.
În ceea ce priveşte incendiile de vegetaţie uscată, statistica ISU Sălaj arată că, în 2017, au avut loc 261 astfel de evenimente, 68 în 2018 şi 32 în acest an. În total, pompierii au aplicat 18 amenzi, în valoare de 45.000 de lei.
Inspectorul şef al ISU Sălaj, Adrian Chichişan, a subliniat faptul că deşi, în general, e vorba doar de pagube materiale, ele sunt însemnate, dând ca exemplu cazul rezervaţiei naturale Balta Cehei, unde au fost deja în acest an două incendii de vegetaţie forestieră.
Analiza intervențiilor desfășurate pentru îndepărtarea elementelor de construcție instabile din perioada 2017-2019 arată faptul că accesul pompierilor cu auto-scara pentru îndepărtarea pericolului este, în unele situaţii foarte dificil. Reprezentanţii ISU au precizat că, în conformitate cu prevederile legale, proprietarii de imobile sunt responsabili de întreţinerea acestora. Pompierii din Sălaj au intervenit în 12 astfel de situaţii în 2017, în 11 cazuri în 2018 şi în alte patru în 2019.

Leave a Comment