Un bărbat de 34 de ani, din Satu Mare, dat în urmărire internaţională întrucât se sustrăgea pedepsei cu închisoarea, a fos prins, în cursul zilei de miercuri, 18 noiembrie, de către poliţiştii sălăjeni, în Jibou. În prezent, acesta se află după gratii în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului, pe numele sătmăreanului – Darius Viorel A., Judecătoria Satu Mare a emis, în 7 august 2012, mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la trei ani de închisoare pentru înşelăciune. Trei zile mai târziu, respectiv în 10 august 2012, bărbatul a fost dat în urmărire generală, iar în luna februarie a anului 2013, în urmărire internaţională.
În cursul zilei de miercuri, sătmăreanul s-a prezentat la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Jibou pentru a-şi schimba actul de identitate. Mai exact, după cum au explicat reprezentanţii IPJ Sălaj, bărbatul intenţiona să-şi schimbe domiciliul în Sălaj întrucât a motivat că ar avea rude aici, însă, imediat după ce funcţionarul l-a verificat în baza de date a fost anunţată poliţia.
Iti place sa citesti? Ti-ar placea citind, sa inveti, sa faci bani mai multi!? Vino in echipa noastra! Căutăm urgent colaboratori part-time sau full-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteti cuvantul ”CARTE”, la adresa de email: viorelpintilie67@gmail.com