Un accident rutier soldat cu pagube materiale a avut loc în cursul zilei de miercuri – 28 septembrie pe Meseș, pe drumul național 1F. Un bărbat în vârstă de 49 de ani din județul Ialomița, în timp ce conducea un tir, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga s-a răsturnat pe partea laterală. Conducătorul auto nu consumase băuturi alcoolice.