Un zălăuan în vârstă de 49 de ani a produs un accident sâmbătă, 16 decembrie, în jurul orei 18, la intersecţia dintre bulevardul Mihai Viteazul cu şoseaua ocolitoare. Potrivit poliţiştilor, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, şoferul nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de un tânăr de 25 de ani, din Sălăjeni, şi a intrat în coliziune cu acesta. După producerea accidentului, zălăuanul a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiei, fiind identificat la scurt timp.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a şoferului de 49 de ani şi unui bărbat de 35 de ani, pasagerul pe locul din dreapta faţă în celălalt autoturism.
Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest. Pentru tânăr, rezultatul a fost negativ, iar în cazul şoferului zălăuan s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, părăsirea locului faptei fără încuviintarea poliţiei şi vătămare corporală din culpă.