Numărul discotecilor şi barurilor verificate până în prezent de către lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj a ajuns la 34. Au fost aplicate 22 de amenzi, valoarea totală acestora fiind de peste 300. 000 de lei. Dacă proprietarii a 14 astfel de localuri au hotărât să le închidă preventiv, înainte de control, un obiectiv a fost închis de ISU Sălaj, după cum a declarat miercuri, 25 noiembrie, prefectul judeţului Sălaj, Ionel Ciunt, în cadrul unei conferinţe de presă. „Până acum au fost verificate 34 de discoteci şi baruri, s-au aplicat 22 de amenzi, în valoare de 313.000 lei. 14 unităţi au fost închise de administratorii acestora înainte de control, iar un obiectiv a fost închis de pompieri. Verificările continuă, urmând ca echipele de control să ajungă şi în satele unde funcţionează astfel de localuri, întrucât, până în prezent, s-au concentrat în principal pe unităţile din municipiu şi din celelalte oraşe”, a precizat prefectul.
Totodată, Ciunt a menţionat că au fost verificate şi şcolile din judeţ, urmând ca raportul detaliat să fie finalizat până la finele săptămânii. Pentru aceste controale a fost constituită o comisie formată din reprezentanţi ai Prefecturii, Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii. Conform celor declarate miercuri de prefectul Sălajului, raportul va cuprinde concluziile desprinse în urma controalelor, precum şi măsurile ce trebuie luate atât de directorii unităţilor de învăţământ, cât şi de primării.
Strict secret ?…