Un sălăjean în conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă

Locotent colonel Sorin Mureşan, adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Porolissum” Sălaj, a fost detaşat, de curând, la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, unde a preluat funcţia de împuternicit locţiitor şef al Direcţiei Inspecţia de Prevenire.
Nu este pentru prima dată, când sălăjeanul preia o funcţie importantă într-un alt judeţ. În toamna anului trecut, Mureşan a fost împuternicit, pentru şase luni, să preia funcţia de adjunct şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov. Măsura venea la scurt timp după ce conducerea instituţiei din Capitală a fost suspendată în urma declanşării unei anchete interne legate de incendiul de la „Colectiv”.
Atribuţiile sale în ISU Posolissum Sălaj au fost preluate de către colonelul Radu Lucaci, ne-au transmis reprezentanţii instituţiei.
De-a lungul carierei sale, Sorin Mureşan a ocupat funcţii de execuţie şi comandă în cadrul Inspecţiei de Prevenire din cadrul ISU Sălaj. El a obţinut titlul ştiinţific de “doctor în inginerie civilă” la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, în anul 2014.

5 Thoughts to “Un sălăjean în conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă”

  1. Anonim

    Felicitări! E timpul sa ne mandrim si noi cu profesionisti adevarati.

  2. ANTON VASILE

    FELICITARI SORINE SI LA MAI MARE,CA MERITI

  3. xxx

    Felicitari! Oameni minunati,dedicati in profesia lor!

  4. OLIMPIA

    Felicitari ,sanatate si succes in activitatea pe care o desfasori .Si cei din Simisna sunt mandri cu asemenea OAMENI .

  5. Daniel

    Felicitari! Sunt mandru de dl Sorin. O persoana devotata meseriei pe care o practica.

Leave a Comment