Inspectorii vamali din Ungaria au descoperit o cantitate record de tutun de contrabandă, netaxat, în valoare de peste un miliard de forinţi (aproximativ 2,49 milioane euro), într-un camion românesc înmatriculat în Sălaj, potrivit Administraţiei Naţionale a Vămilor (NAV) din ţara vecină, citată de agenţia de ştiri MTI şi de de site-ul klubradio.hu.
Inspectorii maghiari au oprit camionul înmatriculat în România, iar controlul de rutină s-a efectuat în apropierea punctului de frontieră Leteny al autostrăzii 7, care leagă Ungaria de Croaţia. Pe baza documentelor prezentate, camionul transporta 16 tone de material de ambalare din Polonia în Italia. După ce au deschis camionul, în spatele a trei paleţi cu hârtie pentru ambalaje, inspectorii fiscali au descoperit mai multe cutii de carton învelite în folie neagră în care se aflau peste 13 tone de tutun tăiat.
Angajaţii NAV au confiscat produsele din tutun netaxate în valoare de peste un miliard de forinţi şi au iniţiat proceduri pentru încălcarea legii accizelor şi fraudă bugetară. Şoferul sălajean riscă o condamnare de maximum zece ani de închisoare, afirmă sursa citată.
M. S.
[…] Pe baza documentelor prezentate, camionul transporta 16 tone de material… Articolul Un sălăjean a fost prins în Ungaria cu 16 tone de tutun de contrabandă apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]