Vittoria Alliata di Villafranca, director în cadrul Direcţiei Generale Politică Regională şi Urbană a Comisiei Europene, a fost prezentă, joi, la Zalău, în cadrul unei vizite de lucru care a cuprins mai multe judeţene din Regiunea Nord-Vest.
„Este prima vizită pe care reprezentantul Comisiei Europene o face în România. În Sălaj va sta doar câteva ore, timp în care va vizita o parte dintre cele mai importante investiţii derulate la nivelul judeţului din fonduri europene”, ne-a declarat, cu câteva ore înainte de sosirea oficialului european pe meleaguri sălăjene, Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj. Potrivit şefului administraţiei judeţene, Vittoria Alliata di Villafranca a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău, reabilitat, recent, în cadrul unui proiect în valoare de 43 milioane de lei, derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi având ca sursă de finanţare Fondul European de Dezvoltare Regională, precum şi Centrul de management integrat al deşeurilor de la Dobrin, o investiţie de aproape 135 milioane de lei, cofinanţată din FEDR.