Un economist, noul coordonator al Loteriei Române – Sălaj

Eugen Crişan, un economist în vârstă de 38 de ani, este noul coordonator la Punctul de lucru Sălaj – Compania Naţională (CN) Loteria Română. Eugen Crişan este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice Cluj-Napoca, iar înainte de a ocupa această funcţie, prin concurs, a activat în domeniul privat, în “vânzări”. De precizat este faptul că Loteria Română este împărţită în sucursale zonale care, la rândul lor cuprind puncte de lucru judeţene. Astfel, Punctul de lucru judeţean Sălaj, alături de Punctele de lucru ale CN Loteria Română din judeţele Bihor, Bistriţa Năsăud şi Maramureş sunt arondate Sucursalei Zonale Cluj. Loteria Română a fost înfiinţată în anul 1906 şi desfăşoară activitate de interes public în domeniul jocurilor de noroc şi realizează cadrul organizat pentru satisfacerea cererii naturale de joc în rândul populaţiei, având drept scop crearea fondurilor necesare finanţării obiectivelor de interes public naţional. CN Loteria Română SA deţine drepturi exclusive de organizare şi exploatare a jocurilor de noroc de tip loto, pe bază de licenţe şi autorizaţii plătite către bugetul consolidat al statului şi are drept de organizare şi exploatare şi a celorlalte jocuri de noroc din piaţa concurenţială pentru care are obligaţia achitării drepturilor de licenţiere şi autorizare.

 Sursa foto: facebook Eugen Crişan 

 

 

2 Thoughts to “Un economist, noul coordonator al Loteriei Române – Sălaj”

  1. Anonim

    apartenenta politica va rugam.

  2. Anonim

    PNL – PILA BODE !

Leave a Comment